Nevasta secretarului general al Prefecturii, director la Caminul Atelier Odobesti

marți, 22 aprilie 2003, 23:00
2 MIN
 Nevasta secretarului general al Prefecturii, director la Caminul Atelier Odobesti

In sedinta de ieri a Consiliului Judetean s-a hotarit schimbarea denumirii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala Odobesti (cunoscut drept Caminul Atelier Odobesti) in Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala, Ingrijire si Asistenta Odobesti. A fost hotarit de asemenea si regulamentul cadru de organizare si functionare a institutiei, precum si conditiile de ocupare a postului de director. Pentru a se inscrie la concurs, candidatii trebuie sa fie absolventi ai invatamintului superior de lunga durata in domeniul stiintelor socio-umane, juridice, administrative sau economice. Potrivit informatiilor furnizate de consilierul judetean Nitica Ciubotaru, in cadrul Delegatiei Permanente care a precedat sedinta s-a decis ca sefia acestei institutii sa fie atribuita sotiei secretarului general al Prefecturii, Electra Mindrila, pina acum cadru didactic la Odobesti. Potrivit hotaririi aprobate ieri, principiile care stau la baza activitatii CITOIA Odobesti sint respectarea drepturilor si demnitatii omului, principiul asigurarii autonomiei, asigurarii intimitatii, asigurarii dreptului la munca, al remunerarii echitabile in functie de munca depusa si principiul asigurarii dreptului de a alege. Alte principii sint cel cel al abordarii individualizate a persoanelor cu handicap precum si cel al recunoasterii valorii fiecarei fiinte umane si valorizarii ei, indiferent de handicap.
Tot in sedinta de ieri a CJ a fost aprobat si regulamentul cadru de organizare si functionare a Centrului de Ingrijire si Asistenta Maicanesti. Pentru asistatii de acolo, ca si pentru restul comunitatii, este bine de stiut ca au fost aprobate si principiile care stau la baza activitatii acestui centru. Si care trebuie sa se si respecte! Acestea sint: respectarea drepturilor omului, a demnitatii acestuia, asigurarea autonomiei, intimitatii si dreptului de a alege, principiul abordarii individualizate a persoanelor cu handicap, a implicarii active si depline a beneficiarilor, cooperarea si parteneriatul precum si principiul recunoasteri valorii fiecarei fiinte umane si valorizarii ei, indiferent de tipul de handicap. De asemenea, CIA Maicanesti trebuie sa asigure cazarea, hrana, cazarmamentul, conditiile igienico-sanitare, asistenta medicala, supravegherea permanenta, dar si lucuri care cel putin pina acum au lipsit cu desavirsire. Este vorba de organizarea activitatilor cultural-educative si de socializare atit in interiorul centrului cit si in afara lui, de asigurarea consilierii si informarii atit familiilor cit si asistatilor privind problematica sociala, sensibilizarea comunitatii la nevoile specifice persoanelor cu handicap etc. (Laura BREANA)

Comentarii