„Nu o sa va uitam niciodata”

marți, 03 iunie 2003, 23:00
2 MIN
 „Nu o sa va uitam niciodata”

In urma articolului „Orfani de nota 10” aparut de 1 Iunie in paginile cotidianului nostru, Vlad si Marius T., de 11 si 12 ani, din Focsani, au primit primele ajutoare. Oameni cu suflet bun din urbea noastra le-au daruit celor doi copii, ramasi fara parinti mult prea devreme, calculatorul mult visat si cinci milioane lei. Cu acesti bani, matusa lor va putea sa achite o parte din cele 15 milioane lei reprezentind datorii la intretinere si impozit. De asemenea, Filiala de Cruce Rosie Vrancea le-a oferit celor doi frati o excursie gratuita in aceasta vara la Soveja, precum si articole de imbracaminte si incaltaminte. Reamintim cititorilor ca Vlad si Marius sint elevi de nota 10 pe linie la Scoala generala nr.10. Tatal i-a parasit in urma cu sase ani, copiii nemaistiind nimic de el nici in ziua de azi, iar mama le-a murit recent de cancer. Fratii sint ingrijiti actualmente de o matusa de 25 de ani si traiesc din leafa de confectioner a acesteia, alocatii si pensia de urmas dupa mama. Pe perioada cit cea care le-a dat viata a fost bolnava, s-au acumulat foarte multe datorii la intretinere, datorii din care cei doi copii nu au posibilitatea sa iasa singuri. Ajutorul venit din partea cititorilor nostri le-a dat, dupa cum singuri spun, curaj sa mearga mai departe. Scrisoarea trimisa de ei redactiei noastre, pe care o publicam mai jos, reprezinta cea mai mare multumire pe care ar putea-o simti acei pentru care generozitatea devine citeodata, mod de viata.
„Va multumim”
„Ne-a bucurat si emotionat foarte mult articolul pe care l-ati scris despre noi. Am avut un sentiment ciudat prima data cind l-am citit (un amestec de amaraciune, pentru ca ne-a fost rascolita un pic intimitatea noastra). Apoi am inteles ca nu este nimic rusinos deoarece noi nu am facut nimic rau si nu sintem vinovati de situatia noastra. Cuvintele frumoase pe care le-ati scris despre noi si despre mama noastra o sa le pastram si o sa le citim mult timp de acum inainte. Ne-au ajutat citiva oameni foarte generosi si foarte modesti, care au vrut doar sa ne vada zimbind si sa ne ajute sa traim un pic mai bine si mai impacati cu soarta noastra. Am primit pina acum de la o familie cinci milioane lei si de la alta, un calculator. O alta familie ne-a promis ca ne va ajuta zilele acestea. Am fost foarte bucurosi de calculator si abia asteptam sa-l instalam. Acesti oameni ne-au promis ca ne vor ajuta si pe viitor. Gestul dumneavoastra si al acestor oameni ne da curaj sa mergem mai departe. La scoala o sa ne straduim sa fim la fel de buni si de acum inainte si sa nu inselam increderea si sustinerea pe care ne-au acordat-o si ne-o acorda domnii profesori. Va multumim inca o data si nu o sa va uitam niciodata. Marius, Vladut si Mihaela (matusa copiilor – n.r.)”.
Cei care doresc sa mai intinda o mina de ajutor acestor copii sint asteptati la sediul redactiei noastre. (Laura BREANA)

Comentarii