Prefectul, la gradinita

joi, 20 februarie 2003, 00:00
5 MIN
 Prefectul, la gradinita

Educatoarea recunoaste ca s-a plins inspectorului scolar general. Sursele noastre sustin ca generalul Mindrescu a fost chemat de prefectul Baesu pentru a lamuri situatia. Prefectul neaga ca ar fi fost implicat in aceasta poveste. "Eu, in calitate de prefect, ii ascult pe toti cei care vin la audienta. Nu am avut o discutie pe aceasta tema cu domnul Mindrescu", ne-a declarat, contactat telefonic, prefectul Baesu, adaugind ulterior ca "Doamna Ichim nu a fost la mine la audiente cu o astfel de problema". Povestea este cu atit mai complicata pentru ca lupta se da in culise, cu interventii si implicatii foarte mari.

Care pe care
De departe se vede indisponibilitatea celor doua educatoare de a face pace. Este o lupta de orgolii pe fata, care dureaza din 1987, dupa cum sustin amindoua. De vreo citeva luni, "cam de cind fiica educatoarei Ichim a ajuns la Prefectura", situatia s-a agravat. Certurile sint dese, si s-a ajuns la acuze grave. Directoarea Balaban declara ca se considera "sfidata, amenintata si intimidata" de catre subalterna sa, Petruta Ichim, care "se simte foarte bine sustinuta". In acest scandal, care a facut inconjurul tirgului, Inspectoratul Scolar se vrea spectator!
Conflictul dintre cele doua educatoare a inceput sa fie comentat de gura tirgului, odata cu eliberarea functiei de director al gradinitei. Apoi din cauza promovarii educatoarei Ichim la toate cele trei cursuri de perfectionare – cind se stia ca listele se fac pe ascuns -, si acum pe fondul constituirii dosarului pentru dobindirea gradatiei de merit.
"Sint lucruri grave"
Cronologic, educatoarea Ichim a spus colegelor, in consiliul profesoral, ca intentioneaza sa-si depuna candidatura la functie si a adus argumente. "Sint lucruri grave si am considerat ca este foarte normal din partea unei colege sau a unei subalterne sa le spun, si ca intentionez sa-mi depun dosarul", ne-a declarat Petruta Ichim.
Din motive pe care a evitat sa le destainuie, educatoarea Ichim nu si-a mai depus dosarul de inscriere la concursul pentru functie. Acum este tirziu, inscrierile s-au incheiat deja, iar concursul va fi saptamina viitoare. Gurile rele spun ca educatoarea tinteste mult mai sus, la scaunul de inspector scolar, scos si el la concurs. Dar, nici aici nu si-a depus dosarul, iar perioada de inscriere s-a incheiat. Exista posibilitatea de a fi numita cu delegatie, pe oricare din functii.
Pornind de la aceste aspecte, discutiile au devenit din ce in ce mai aprinse. A inceput o alta runda din cauza neincluderii educatoarei Ichim pe listele la cursurile de perfectionare, fapt care a ajuns pina la urechile prefectului George Baesu.
Mindrescu, prins la mijloc
Ca prin minune, educatoarea Ichim a fost propulsata la toate cele trei cursuri de perfectionare organizate de Inspectoratul Scolar. In conditiile in care listele s-au facut pe sest, s-a ridicat un mare semn de intrebare, cum de a ajuns Petruta Ichim inscrisa la cursul de management, calculatoare si metodist?!
In prima simbata de cursuri la unul dintre modulele de perfectionare, generalul Mindrescu a ordonat ca Ichim sa fie trecuta in toate listele. De ce?, au intrebat vreo doi dascali care trebuiau sa rezolve problema. Pentru ca este interventia prefectului, ar fi sunat replica sefului ISJ, cu citiva oameni de fata. Lumea si-a dat coate si a comentat in fel si chip. Educatoarea Ichim recunoaste ca a reclamat faptul ca n-a fost inclusa pe nici o lista la perfectionari, intr-o discutie purtata cu seful Inspectoratului Scolar. "I-am spus ca directoarea nu a anuntat in gradinita organizarea acestor cursuri si alte lucruri", declara educatoarea. Surse de incredere sustin ca Mindrescu a fost chemat de prefect si intrebat despre lipsa de transparenta si conflictul de la gradinita nr.5 Focsani.
Lupta pentru gradatie
Educatoarea Ichim si-a continuat ascensiunea, imediat dupa absolvirea cursurilor cu "nota bene", ignorind atitudinea directoarei Balaban. Acum solicita gradatie de merit, bonificatie la care spune ca a rivnit si anul trecut, dar n-a avut sorti de izbinda. Directoarea a reactionat cind a simtit elanul subalternei si i-a facut o "apreciere" pe vreo doua pagini de a lasat muta de uimire comisia de analiza. Generalul Mindrescu a chemat-o imediat pe Balaban si i-a ordonat sa schimbe foaia. "A fost un pic largita datorita faptului ca am vrut sa ma explic. Mi s-a reprosat ca este prea ampla si am facut alta. Am schimbat-o pe cea facuta saptamina trecuta", ne-a precizat directoarea Balaban. Este de retinut modul cum se inlocuiesc documentele din dosarele personale ale unor cadre didactice cind ajung pe mina responsabililor invatamintului!
Ca sa-i mai puna o piedica, directoarea Balaban a anuntat-o pe Ichim ca nu poate lua gradatia pentru ca are un calificativ "bine" luat acum citiva ani pentru "un refuz de sarcina". Numai ca Ichim a studiat metodologia modificata si a aflat ca "nu scrie nicaieri ca trebuie sa mentionezi calificativele".
Fiecare in tabara ei
Directoarea Balaban a fost de citeva ori chemata la "interogatoriul" sefilor ISJ. Surse de incredere sustin ca Mindrescu i-a recomandat sa-si dea demisia, insa a refuzat. Balaban este directoarea gradinitei cu program scurt nr.5 din 1987. "Cam de atunci sint si probleme. S-au tensionat mai mult dupa ’97, cind educatoarea Ichim si-a dat gradul, si apoi cind fata a ajuns la Prefectura, fata care nu mai e Diana noastra, e «Prefectura – Ichim». S-a creat o atmosfera de nesuportat. Eu nu am nimic cu doamna Ichim, imi pare rau ca nu este mai deschisa. Daca i se recomanda sa-si imbunatateasca activitatea, considera ca… Are o atitudine care ma deranjeaza. Cum e ceva… Acum, cu gradatia, a insfacat dosarul si a plecat, ca se duce direct la Prefectura cu el", ne-a relatat directoarea Balaban, de fata cu educatoarea. Petruta Ichim a sarit revoltata, adaugind ca n-a zis ca merge la Prefectura, ci la Inspectoratul Scolar. Conflictul dintre cele doua educatoare este evident: cladirea gradinitei are doua intrari, una folosita de educatoarea Ichim si alte doua colege, alta de catre directoarea Balaban si educatoarea Cristian, cumatra sa. Asa functioneaza de peste 15 ani. Nimanui nu i-a dat prin minte sa sparga peretele despartitor si sa faca o usa, care sa apropie cele doua tabere.
Sefii ISJ cunosc detaliile foarte bine, Paraschiv Macrineanu a fost trimis de citeva ori sa rezolve problemele. Raspunsul dat ziaristilor, ca de obicei: "Nu este nici o problema!". (Cristina LAZARIN)

Comentarii