Primarul Panciului isi spala imaginea pe bani publici

vineri, 09 ianuarie 2004, 00:00
4 MIN
 Primarul Panciului isi spala imaginea pe bani publici

Monografia orasului Panciu, scrisa de fostul primar Adolf Capatina in anul 1941, a dat nastere unui adevarat razboi politic intre democratii locali si primarul pesedist Ion Petre. Adolf Capatina, doctor in drept, farmacist si fost primar al orasului anii ’30, a scris „Istoricul orasului Panciu si a schiturilor «Brazi» si «Sf. Ion»” dupa cutremurul din 1940, care a distrus aproape in totalitate orasul dintre vii. Democratii il acuza pe primarul Ion Petre ca a indraznit sa se foloseasca de banii publici pentru propria imagine, deoarece si-a pus fotografia in medalion si un mesaj „electoral” catre panceni in deschiderea cartii. „Afacerea” a costat bugetul orasului peste 120 de milioane de lei.
In perioada sarbatorilor de iarna, multi dintre locuitorii orasului au gasit in cutiile postale si chiar pe presul din fata usii un cadou in care se afla „Istoricul orasului Panciu si a schiturilor «Brazi» si «Sf. Ion»”, impreuna cu un mesaj al primarului Ion Petre catre panceni cu ocazia Craciunului si a Anului Nou. „In calitatea mea de primar al orasului Panciu, in afara de preocuparea de a schimba fata localitatii prin derularea unor proiecte ce au ca obiective ridicarea standardului de viata si de civilizatie a membrilor comunitatii, ma simt dator sa contribui si la imbogatirea spirituala a acestora, prin aducerea in actualitate a unor izvoare ale istoriei noastre locale”, spune primarul Ion Petre in deschiderea reeditata a monografiei scrisa de fostul primar Adolf Capatina. Desi lucrarea a aparut pe banii tuturor pancenilor, sumele fiind alocate din bugetul local, dupa alte citeva rinduri, primarul PSD scrie: „Daruiesc din tot sufletul modesta mea contributie la reeditatea cartii…”.
„Cum sa te pui tu pe prima pagina intr-o carte scrisa in 1941?! A scos pozele cu Regele Mihai si Antonescu si si-a pus poza lui! Fostul nostru primar, Adolf Capatina, cind a editat monografia orasului, a facut-o pentru a se stringe banii necesari refacerii manastirii distrusa de cutremur. Nici macar el nu a indraznit sa-si puna fotografia in lucrare. Aceasta este propaganda electorala ieftina din partea PSD si o nerusinare din partea primarului”, a declarat fostul primar al orasului, Fanica Panciu. Consilierii si-au dat votul pentru reeditarea cartii, dar spun ca nu ar fi facut acest lucru daca ar fi stiut ca primarul isi va pune fotografia in prima pagina. „Noi nu votam daca stiam ca-si va pune fotografia acolo. Am zis sa facem ceva pentru oras. De Craciun, ne-am trezit acasa cu un plic in care se afla cartea si o felicitare speciala din partea primarului Petre. In blocul meu, multi oameni au gasit plicul pe presul de la usa si, nestiind ce-i cu el, l-au aruncat la ghena de gunoi”, a declarat consilierul local Zamfirita Toscuta. La rindul sau, doctorul Iancu Tiru spune ca Adolf Capatina, un om care a facut extrem de multe pentru orasul sau, a scris aceasta lucrare in speranta ca din vinzarea ei se va reusi repararea monumentelor bisericesti distruse in devastatorul cutremur din anul 1940. Consilierii spun ca inserarea fotografiei primarului denota cel putin indrazneala, in conditiile in care autorul cartii, reputat doctor si farmacist, nu a indraznit, din modestie, sa-si puna nici macar o fotografie in carte.
„Un gest deosebit”
Primarul PSD Ion Petre ne-a declarat ca a scris citeva cuvinte si si-a pus fotografia in deschiderea monografiei, deoarece crede ca reeditareea acesteia este „un gest deosebit” din partea sa. „Acest istoric a fost reeditat pentru a aduce aminte ceea ce s-a intimplat in 1940, chiar daca am facut o reeditare. Consider ca prima pagina cu citeva cuvinte, chiar daca are acest medalion al primarului, nu deranjeaza pe nimeni, deoarece nu am facut altceva decit sa reeditez cartea”, ne-a declarat primarului Panciului. Acesta ne-a spus ca unul dintre motivele care l-au determinat sa ia aceasta initiativa este faptul ca este buzoian si nu vrea sa se spuna despre el ca „nu tine cont de sensibilitatile oamenilor”. „Din luna mai 2003 pina in iunie 2004 este o mare diferenta de timp, asa ca nu a fost nici o intentie electorala. Daca vroiam acest lucru, reeditam cartea in martie, aprilie”, ne-a declarat Ion Petre.
Primarul Panciului ne-a spus ca monografia scrisa de Adolf Capatina a fost editata in 3000 de exemplare. „1500 au fost date Schitului Brazi cu ocazia canonizarii Sf. Teodosie, iar 1500 au fost distribuite gratuit catre cetateni. Costurile tiparirii au fost de 120 de milioane de lei”, ne-a declarat primarul Ion Petre. Din spusele sale, cea mai mare parte din cele 3000 de exemplare au fost distribuite cu ocazia „Zilelor orasului Panciu”, sarbatoare care a avut loc in septembrie anul trecut. (Mihai BOICU)

Comentarii