Uniforma scolara, marul discordiei la Liceul Pedagogic

miercuri, 05 februarie 2003, 00:00
2 MIN
 Uniforma scolara, marul discordiei la Liceul Pedagogic

Directorul Liceului Pedagogic, Dumitru Sandulachi, si-a atras oprobiul parintilor in urma initiativei de a introduce uniforma scolara in rindul liceenilor. Piesele de vestimentatie, aduse descompletate dupa aproape un an de la stringerea banilor de la parinti, sint croite si cusute neprofesionist, acuza parintii, printr-o scrisoare deschisa trimisa redactiei noastre. "Prin comitetul de parinti s-au strins cite 800 de mii de la fiecare elev, inca din anul scolar trecut. La nici una dintre sedintele cu parintii, directorul Sandulachi nu a vrut sa precizeze in ce stadiu se afla proiectul privind introducerea uniformelor si nici numele firmei angajate sa le execute, in conditiile in care se afirma ca nu sint inca gata. Abia acum o saptamina, la clase s-au adus ori numai pantalonii, ori numai fustele de la uniforma, iar acestea sint lucrate sub orice critica. Mai mult, copii au crescut intre timp, iar masurile nu mai corespund. Pe noi nu ne intereseaza motivele directorului. Noi am dat bani, am facut un sacrificiu pentru achizitionarea uniformelor, iar acum constatam ca directiunea scolii si-a batut joc de noi", declara un grup de parintii ai elevilor de la clasele a X-a si a XI-a.
Directorul Sandulachi nu neaga acuzatiile care i se aduc. "Am strins bani anul trecut, e adevarat, dar s-a intirziat foarte mult, din cauza ca nu am gasit cine sa le lucreze. Firma angajata nu a avut timp sa le faca mai devreme. Speram sa rezolvam aceasta problema cit mai repede. Probabil in acest an scolar vom reusi sa introducem uniforma la toate clasele. Deocamdata doar o singura clasa are in totalitate, in rest, am mai adus citeva perechi de pantaloni, citeva fuste", ne-a precizat directorul Liceului Pedagogic.
Alti bani, alta distractie
In cursul acestei saptamini, alti citiva parinti s-au plins redactiei noastre de stringerea unor fonduri suplimentare pentru scoala: 300 de mii de lei de elev. Parintii spun ca n-au primit detalii referitoare la modul cum vor fi cheltuiti banii. Contactat de reporterii nostri, directorul liceului a declarat ca nu cunoaste acest aspect, "probabil se string prin comitetele de parinti".
Este de mentionat ca Inspectoratul Scolar interzice stringerea de fonduri de la elevi. Inspectorul scolar general Enache Mindrescu a insistat ori de cite ori a avut ocazia asupra faptului ca elevii nu trebuie obligati sau santajati in actiunea "fondul scolii". (Cristina LAZARIN)

Comentarii