In templul Thaliei de la Galati a rasunat primul gong al risului

miercuri, 07 noiembrie 2001, 00:00
3 MIN
 In templul Thaliei de la Galati a rasunat primul gong al risului

Festivalul National de Comedie a debutat luni seara cu piesa "Casa Zoikai" de Mihail Bulgakov, in regia lui Lucian Sabados. Spectacolul s-a jucat cu casa inchisa, sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini" fiind practic neincapatoare. La eveniment au participat inalte oficialitati ale Galatiului, dintre care ii amintim pe primarul Dumitru Nicolae si Dan Lilion Gogoncea, presedintele Consiliului Judetean si al Camerei de Comert si Industrie. Festivitatea de deschidere a fost oficiata de directorul teatrului, Mihai Mihail, de Dan Nanu Basarab, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, precum si de directorul festivalului, Natalia Stancu. Acestia au precizat ca, desi au intimpinat greutati, probabilitatea festivalului fiind incerta pina-n ultimul moment, valoarea ridicata a acestuia este data de rigurozitatea cu care au fost selectionate piesele.
Imediat dupa ce Natalia Stancu a prezentat prestigiosul juriu din care fac parte: Rodica Popescu Bitanescu, Tora Vasilescu, Mihai Fotino, Eugen Todoran si Mihai Dinvale, peste sala s-a asternut intunericul, pe scena intrind actorii Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiesti. O trupa in plina ascensiune, cu actori cu mari disponibilitati, care au interpretat cu bine textul lui Mihail Bulgakov. Un text nu tocmai usor, care prezinta perioada tragica a inceputurilor comunismului in Rusia, dar cu legaturi vii, foarte interesante in prezentul cotidian pe care-l traversam. Publicul s-a "incalzit" mai greu, insa nu au ezitat sa aplaude evolutia actorilor Mihai Coada, Raluca Zamfirescu si Niculae Urs. Totusi, scenele care au produs cele mai mari hohote de ris au fost cele interpretate de Andrei Vasluianu si Dragos Campan, in rolurile a doi tineri indragostiti de Maniuska, servitoarea Zoiei Denisovna Pelt, un personaj in care autorul a intruchipat maleficul unei societati vazut sub imensa lupa a comunismului.
S-a putut lesne observa pasiunea cu care regizorul a lucrat. El a atacat cel mai mic detaliu al textului cu o seriozitate aparte. De altfel, despre Lucian Sabados am aflat de la Eugen Todoran, unul din membrii juriului, ca are o inclinatie speciala catre astfel de texte. Luind "pulsul" si celorlati colegi din juriu ai maestrului Todoran, am observat o reactie pozitiva a acestora vizavi de prima piesa ce "a spart gheata" celei de-a XIII-a editii a festivalului. Astfel, Rodica Popescu Bitanescu ne-a declarat: "Vreau sa va spun ca am fost putin indoita, n-am stiut exact cum va fi spectacolul. Eram putin obosita dupa repetitii, dupa calatoria cu trenul. A fost o surpriza extraordinar de mare, care mi-a facut o reala placere. Pur si simplu m-a deconectat, punindu-ma totodata pe ginduri. Mi-a placut enorm de mult regia si actorii, incit a fost o seara minunata. Au mers pe adevar, pe impactul direct cu publicul, mi-a placut faptul ca regizorul nu a cautat nici o gaselnita comerciala. A mers direct la sufletul spectatorului. Bulgakov are o trimitere extraordinara in tot ce a scris, la zilele noastre. Personajele le regasim foarte bine pe strada, prin institutiile noastre, peste tot. Actorii sint unii mai buni decit altii, chit ca au fost foarte emotionati la inceput. Ma bucur ca au reusit in cele din urma sa cucereasca publicul galatean."
"Cultura a ajuns trasnaia acestui popor"
Parerea Torei Vasilescu, o alta mare doamna a scenei teatrului romanesc vizavi de piesa, a fost insa un pic mai rezervata, ea preferind sa pastreze un anumit mister fata de calitatea spectacolului pina la sfirsitul acestui festival, declarind totusi: "Organizarea a fost foarte buna. In timpurile acestea de recesiune, cind arta a fost putin lasata mai deoparte, e bine sa folosim orice prilej pentru a trage un semnal de alarma. Daca nu exista o preocupare spre cultura, asta inseamna pentru generatiile tinere, pagini negre. Cu parere de rau, cultura a ajuns trasnaia acestui popor. M-am bucurat pentru trupa ploiesteana ca a putut sa puna in scena un astfel de text, le-am tinut pumnii, dar, fiind membru al juriului, trebuie sa pastrez un anumit mister pina la sfirsit. Am remarcat insa frumusetea costumelor, pentru care as acorda un premiu, daca ar exista. Sper din toata inima ca nivelul de apreciere al publicului, respectul cu care au fost rasplatiti actorii la sfirsit sa se transforme in traditie." Marele Mihai Fotino, membru al aceluiasi juriu, a tinut sa precizeze ca revine de fiecare data cu placere la Galati. Este foarte bucuros ca festivalul a debutat foarte bine si are convingerea ca in continuare va fi la fel. A apreciat reactia publicului spectator, care a rasplatit cum se cuvine atit munca actorilor, cit si a organizatorilor. (Nicu MIRCEA)

Comentarii