Nava cu material radioactiv, aflata la Sulina, ar putea sa se intoarca de unde a plecat

joi, 05 octombrie 2000, 23:00
2 MIN
 Nava cu material radioactiv, aflata la Sulina, ar putea sa se intoarca de unde a plecat

O nava aflata sub pavilion rusesc, care solicita tranzitarea Romaniei, cu destinatia finala Kozlodui, a fost oprita, marti, in in portul Sulina, dupa ce Politia de frontiera a constatat ca aceasta transporta 30 de containere cu material radioactiv pentru centrala atomo-electrica bulgareasca.
De tranzitarea apelor teritoriale romanesti a navei ST-1315 se ocupa filiala galateana a societatii bucurestene Liberty SRL. Imediat dupa depistarea incarcaturii, nava a acostat in portul Sulina si a fost supusa expertizelor si masuratorilor efectuate de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN). "Masuratorile efectuate au demonstrat ca valorile radioactivitatii, in incinta navei, se incadreaza in limitele normale de variatie ale fondului natural. De asemenea, s-a constatat ca toate containerele erau din metal, sigilate si inchise ermetic, deci din acest punct de vedere tranzitarea se facea in conditii bune", ne-a declarat directorul filialei galatene a firmei Liberty SRL, Radu Sirbu.
Problema navei rusesti o reprezinta insa lipsa autorizatiilor de tranzitare si a documentatiei necesare pentru aceasta, nu conditiile de transport. "De expedierea actelor necesare trebuie sa se ocupe armatorul si expediatorul marfii. Noi, ca agenti de tranzitare, am instiintat societatile implicate sa trimita actele necesare, iar armatorul m-a anuntat ca au urgentat demersurile pentru trimiterea documentelor", ne-a declarat Radu Sirbu.
Daca actele cerute nu vor ajunge la destinatie la timp, pentru a se putea elibera autorizatia de tranzitare, nava va fi obligata sa se intoarca de unde a plecat. Conform normelor CNCAN, acest lucru trebuie sa aiba loc in cel mult doua zile, in cazul in care nava nu are inca obtinuta autorizatia. (M.A.)

Comentarii