Profesorii prefera sa renunte la bani decit la greva

marți, 08 februarie 2000, 00:00
2 MIN
 Profesorii prefera sa renunte la bani decit la greva

Cu toate ca nu si-au primit inca lichidarile pe luna ianuarie, la majoritatea institutiilor de invatamint statele de plata au fost deja facute, iar profesorii au aflat cit li se va opri din salariu pentru prima saptamina din greva. Nici unul dintre profesori nu va pleca acasa fara ca buzunarul sau sa fi fost "usurat" cu macar 300.000 de lei. Sint insa si cadre didactice care au si ore suplimentare si carora li s-au oprit peste 700.000 de lei. "Am inteles de la contabila liceului ca mie, profesor de gradul I si vechime sub 30 de ani, mi se vor opri 740.000 de lei pentru saptamina in care am facut greva. Acest lucru insa nu m-a determinat sa renunt la protest", ne-a declarat Maria Hanu, profesoara de biologie la Liceul "Emil Racovita".
Profesorii de la tara nu vor sa dea vrabia din mina pe cioara de pe gard
Daca in oras numarul profesorilor care au decis sa revina la catedra de teama ca salariile lor vor suporta noi "ajustari", a fost foarte mic, la unele scoli din mediul rural ponderea profesorilor care au intrat la clasa a fost mai mare decit a celor care au participat la protest. "La Liceul Economic un singur profesor, Ioan Toderita, nu a vrut sa faca greva. El ne-a trimis o cerere prin care ma anunta ca nu a participat la protest in saptamina 24-28 ianuarie deoarece elevii au cerut sa faca ore. Totodata, vrea sa recupereze orele neefectuate in perioada respectiva si sa-si primeasca salariul intreg deoarece respecta indicatiile primite de la minister", ne-a declarat directorul Grupului Scolar Economic, profesorul Dobre Domniteanu.
Sindicalistii string adeziuni pentru miting
Profesorii ameninta ca vor iesi in strada daca guvernantii continua sa nu negocieze in mod serios cu ei. "Am cerut la fiecare institutie de invatamint ca profesorii sa opteze pentru forma de protest cu care sint de acord – marsuri sai mitinguri. De la unele am primit deja raspuns. Oamenii s-au saturat sa stea in scoli, cu miinile in sin. Atita timp cit guvernantii par sa ignore problemele noastre, sintem decisi sa iesim si in strada. Probabil joi, vom organiza un miting de protest", ne-a spus liderul Sindicatului Invatamintului Preuniversitar, Constantin Ciosu.
Conducerea ISJ prefera marirea normei, dar dublarea salariilor
Desi sindicalistii s-au aratat iritati de masurile propuse de ministrul Marga pentru marirea salariilor in invatamint, conducerea Inspectoratului Scolar considera ca unele dintre ele ar fi binevenite. "Consider ca e mai bine sa se faca unele restructurari in invatamint. De exemplu, profesorii care predau la scoli particulare sa nu li se mai dea voie sa-si ia ore si la invatamintul de stat. De asemenea, sint de acord cu marirea normei didactice la 22 de ore, dar cu conditia sa li se dubleze salariile profesorilor. Cred ca toti ar prefera sa munceasca 22 de ore pe saptamina in loc de 18, dar sa fie platiti dublu", ne-a spus Vasile Ciuchina. (Roxana PENCIU)

Comentarii