„Ghiuleaua” ucigasa din Copou avea 35 tone

Subtitlu

luni, 21 martie 2011, 23:38
19 MIN
 „Ghiuleaua” ucigasa din Copou avea 35 tone

In fata Daciei, un BMW a fost facut zob in urma impactului, dupa ce a fost impins intr-un autobuz. Probabil daca in calea tramvaiului-ghiulea nu s-ar fi aflat autobuzul, cele peste 35 de tone de fier s-ar fi pravalit mai departe in cea mai circulata intersectie din centrul orasului. In total sapte persoane au ajuns la spital si sase masini au fost puternic avariate. "Nu au tinut frinele. Am incercat sa frinez", a spus vatmanul, aflat in stare de soc. Unii oficiali au avansat ideea unei erori umane, incercind sa ascunda astfel starea deplorabila a tramvaielor second-hand aduse din strainatate cu fast. Acest accident apare la exact cinci ani dupa ce o alta "bomba pe sine" a ramas fara frine in aceeasi zona, si care a ajuns pina in fata blocului Tarom, unde s-a izbit intr-un alt tramvai. Atunci, pe 22 martie 2006, au fost doar raniti, iar vina a picat pe doua suruburi. Ele au fost singurele vinovate pentru acel accident. Acum a murit un om. Cine va fi vinovat? 

Un angajat al Penitenciarului si-a pierdut viata, iar o colega de-a sa este in stare critica la spital dupa ce masina in care se aflau a fost spulberata de un tramvai. Tragedia s-a petrecut ieri, la putin timp dupa ora 14. Un tramvai care circula pe traseul 13 si care cobora dinspre Rond Agronomie a izbit violent autoturismul Dacia condus de agentul sef Danut Condurache (43 de ani).

Coliziunea a fost atit de puternica incit vagonul aproape a rupt autoturismul, l-a rasucit cu fata spre Copou si l-a tirit mai multi metri. In urma impactului soferul a fost smuls de pe scaun si tras sub rotile tramvaiului, barbatul fiind practic sfirtecat. Colega sa, Mirela Dragusanu (44 de ani), asistenta medicala la Panitenciar, care se afla pe scaunul din drepta a scapat ca prin minune cu viata, fiind internata in stare critica la spital.

Potrivit unor colegi ai acestora veniti la fata locului, aseara femeia ar fi trebuit sa plece spre Bucuresti unde urma sa isi astepta baiatul care se intorcea din Japonia in urma cutremurului. Acesta este casatorit acolo si a intirziat repatrierea din cauza formalitatilor pe care le avea de facut in cazul copilului minor, pentru a parasi tara. Barbatul care si-a pierdut viata lucrase in trecut la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Potrivit unor apropiati ai anchetei, ieri un alt coleg de-al sau ar fi trebuit sa conduca masina implicata in accident. Danut Condurache insa s-a oferit sa mearga el la farmacie.

"Parca era intr-un film"

Ceea ce a urmat dupa impactul initial au fost scene desprinse parca din filmele de groaza. In fata Daciei, un BMW a fost facut zob si proiectat pe spatiul verde din stinga in urma impactului, dupa ce a fost impins intr-un autobuz MAZ care se afla in fata sa. Acesta din urma era primul in coloana care astepta la semafor si a fost "aruncat" de tramvai pina aproape de mijlocul intersectiei. "Parca era intr-un film. Au inceput sa sara masini de o parte si de alta si lumea a inceput sa tipe. S-a intimplat in jurul orei 14. Erau masini care stateau la semafor si deodata a venit tramvaiul peste ele. A fost ceva de cosmar", a declarat Paula R, o studenta care se afla in trecere prin zona, la momentul producerii accidentului. "Eu eram in autobuz. S-a simtit o bufnitura din spate. Eu am avut noroc ca m-am tinut de scaunul din fata si m-am lovit doar la genunchi. Cel care era linga mine s-a lovit la cap, dar nu parea grav. Daca impactul era mai puternic baga masina in interiorul autobuzului", a spus Virgil Gheorghiu, unul dintre calatorii aflati in autobuz in momentul accidentului. "A scos o fata, o femeie din Dacia iar barbatul care mai era in masina era facut bucati". Cred ca el era soferul", a continuat Gheorghiu. "Veneam de la facultate. Stateam la semafor, era rosu si am fost impinsi din spate. Am vazut doar ca venea o masina peste noi. Atit. Eram cu prietenul meu in masina", a povestit tinara care se afla in autoturismul Volkwagen implicat in accident.

"Ne-a invirtit prin aer, ne-a sucit. Am inlemnit. Fata tipa ca din gura de sarpe"

Probabil ca daca autobuzul nu ar fi stat calea tramvaiului, acesta ar fi trecut ghiulea prin intersectie, iar bilantul tragediei ar fi fost mult mai mare. Pe banda cealalta de mers, cea dinspre trotuar, patru masini au fost prinse in tavalugul declansat de tramvai. Un taxi Dacia Logan, un Mercedes, un Chevrolet si un Volkswagen au fost avariate si o parte din ele impinse pe trotuarul de linga Biblioteca Central Universitara. Din impact, taxiul a fost rasucit si urcat cu rotile din spate pe parbrizul autoturismul Chevrolet. "Eram la semafor, am luat fata de la liceu si mergeam spre spitalul Spiridon unde sotia mea este internata. Stateam la semafor se faca verde si deodata am simtit o bubuitura imensa si mult praf. Ne-a invirtit prin aer, ne-a sucit. Am inlemnit. Fata tipa ca din gura de sarpe. Am reusit sa iesim din masina, eu sint un pic lovit dar nu e nimic. Este incostienta pura. Taxiul era urcat peste alta masina. E nebunie. A fost carnagiu, ma mir cum de sint intreg", a povestit la scurt timp accident Pompiliu Moldovan, soferul autoturismului Mercedes avariat in urma accidentului.

Sute de curiosi

La fata locului au fost mobilizati zeci de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, medici SMURD si personal al Serviciului de Ambulanta. "Au fost trei ambulante de la noi care au mers la accident: o masina cu medic, una cu asistent si una pentru transport. Noi am transportat o femeie la Ortopedie, Sectia exterioara din Copou a Spitalului «Sf. Spiridon» din cauza unui traumatism osteoarticular pe care l-a suferit. Au mai fost trei echipaje SMURD la accident, Terapia Intensiva Mobila SMURD, plus un echipaj de prim ajutor din cadrul Detasamentului II. Cei de la SMURD au mai transportat si ei persoane, cind ne-a spus noua Politia ca nu mai e nevoie si ca putem pleca, mai ramasese un echipaj de la SMURD acolo", a declarat la scurt timp dupa accident dr. Radu Calistru, directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta.

Echipajele de la Politie au avut de lucru si cu sutele de curiosi adunati sa vada urmarile tragediei. Atit agentii de la Rutiera, cit si cei de la ordine publica trimisi la fata locului i-au convins cu greu pe acestia sa stea departe de locul accidentului, dupa banda care delimita locul de cercetare la fata locului. La un moment dat, a fost solicitate si echipaje ale Jandarmeriei pentru a-i putea indeparta pe curiosi.

Vatmanul are antecedente

Politistii de la Rutiera i-au audiat pe soferii masinilor implicate in accident si pe vatman pina aseara tirziu. Barbatul care conducea tramvaiul-ghiulea a sustinut ca sistemul de frinare nu a raspuns la comenzi. "Nu au tinut frinele. Am incercat sa frinez, cum sa nu incerc? Sint si eu om, am copil acasa. Nu am avut frine", a repetat obsesiv Cristian Diaconu, vatmanul tramvaiului, la iesirea de la audieri din sediul Politiei.

Surse apropiate anchetei au precizat ca numai in 2010, Diaconu a provocat doua accidente soldate cu pagube materiale, din cauza nepastrarii distantei regulamentare in mers.

Vagonul implicat in accident a fost sigilat aseara iar in cursul zilei de astazi vor incepe verificarile tehnice la acesta. Pe linga politistii de la Rutiera, care au deschis deja dosarul penal pentru ucidere din culpa si vatamare corporala grava din culpa, vor urma controale si de la alte institutii – Inspectoratul Teritorial de Munca, Autoritatea Rutiera Romana si Registrul Auto Roman.

–––

Cea mai lunga panta din oras si cel mai greu tramvai al RATP 

* tramvaiele BE 8/8 sint considerate cele mai sigure din depoul RATP * greutatea lor si panta abrupta a Copoului le pot transforma insa in bolizi care sa spulbere totul in cale

Tramvaiul ucigas, in momentul sosirii din Elvetia

Vagonul tip BE 8/8 care a provocat accidentul de ieri poate fi caracterizat ca o adevarata bomba pe sine. Aparent, acest tip de tramvai este cel mai sigur din cele pe care le detine RATP, dar este si cel mai greu. Un astfel de vagon este dotat cu trei sisteme de frinare. Primul este de tip electrodinamic, sau frina de motor, care incetineste vagonul, al doilea sistem este frina de serviciu, sau cea pe aer, care blocheaza rotile, iar al treilea sistem de frinare, cunoscut si sub numele de frina de accident, functioneaza pe baza de patine care blocheaza tramvaiul pe sine. Tramvaiele de tip BE 8/8 au patru boghiuri motoare, fiecare cu frinele proprii. Un sistem ABS de impiedicare a blocarii rotilor si a patinajului, combinat cu un sistem electronic de introducere a nisipului sub roti completeaza sistemele de siguranta.

Reprezentantii RATP sustin ca revizia vagonului a fost facuta de curind. Vagonul avea parcursi aproximativ 800 de kilometri de la ultima revizie de grad 1. "Reviziile de grad 1 se fac la 1.500 de kilometri. Reviziile de grad 2 se fac la 9.000 de kilometri. Revizia de grad 2 este mai amanuntita. Sistemele de frinare sint verificate la ambele revizii. Din spusele vatmanului, de cind s-a facut ultima revizie nu a fost nici un defect la vagon", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP.

Mai greu ca un Panzer IV

Dezavantajele tramvaiului par sa fi cintarit insa decisiv in cursul accidentului de ieri. Astfel, un vagon de tip BE 8/8 cintareste, gol, 35 de tone, fiind mai greu decit un tanc Panzer IV folosit de Germania in Al Doilea Razboi Mondial. In comparatie, un vagon de tip GT 4, din cele folosite in mod curent de RATP, cintareste doar 19,5 tone, adica ceva mai mult de jumatate.

Practic, un BE 8/8 fara frine, scapat la vale, poate distruge orice in cale. La acest fapt trebuie adaugat si locul in care s-a intimplat accidentul. Dealul Copoului reprezinta cel mai lung traseu de tramvai in panta din oras. De la Agronomie pina in dreptul blocului Tarom sint patru kilometri de panta continua. In plus, de la Universitate spre Fundatie panta se accentueaza. Un bolid de 35 de tone lasat liber ar putea cobori cu viteza maxima de 60 km pe ora pentru a nu se opri decit in blocul Tarom.

Tramvaiul a fost fabricat in 1973, fiind modernizat acum 20 de ani. Pina sa fi fost adus la Iasi, acesta a fost exploatat in capitala Elvetiei, Berna, oras situat intr-o zona de cimpie, fara dealuri abrupte care ar putea solicita motoarele unui tramvai.

Vagonul cu numar de parc 164, care circula in momentul producerii tragediei pe traseul 13, se afla la strada din luna decembrie a anului trecut. La inceputul acestui an a fost implicat intr-un alt incident, cind din cauza unei rezistente de la aerul conditionat a luat foc, in zona CET. Incendiul a fost stins de catre vatman. "Incidentul a fost minor. Nu exista nici o posibilitate ca sistemele de frinare sa fi fost afectate. Oricum, ulterior vagonul a trecut printr-o revizie la care nu au fost constatate probleme", a spus Mihai.

Profesorul Radu Gaiginschi de la Facultatea de Mecanica din cadrul Universitatii Tehnice este de parere ca vagonul putea fi oprit. "Frina electrica este buna la viteze mai mari, pentru ca duce la incetinirea vagonului. Toate cele trei sisteme de frinare nu au un controler, iar omul trebuie sa intervina pentru a opri mijlocul de transport. Am sa ma duc si eu sa ma uit sa vad despre ce e vorba", a declarat profesorul Gaiginschi.

40 de incidente in trei luni

De la inceputul acestui an, 40 de tramvaie au fost implicate in incidente rutiere. In 6 dintre aceste cazuri, a fost vina vatmanilor.

Cristian Diaconu, vatmanul vagonului care a spulberat masinile pe Copou, era angajat la RATP din 1997. Barbatul are 35 de ani, este casatorit si are acasa un copil de doi ani. Initial a fost angajat ca muncitor necalificat. In decembrie 1997 a inceput sa lucreze ca vatman. Pe acest post a stat pina in 2004, cind a plecat. A revenit in luna martie a anului 2005, cind a lucrat tot ca vatman. In 2009, din cauza lucrarilor la calea de rulare a tramvaielor si datorita faptului ca avea si permis de conducere, a fost sofer pe autobuz timp de 5 luni. A revenit pe postul de vatman la inceputul lunii octombrie a aceluiasi an. De-a lungul timpului, Diaconu a fost implicat in mai multe incidente rutiere, fiind sanctionat doar o singura data cu 5% din salariu. In 2002, 2003, 2005, 2008, 2009 si 2010 a fost implicat in mai multe coliziuni usoare, fiind atentionat cu avertisment.

"Angajatul are avizul medical, aviz psihologic din luna februarie a acestui an. Ultimul incident in care a fost implicat dateaza din 18 august 2010, cind a intrat in coliziune usoara cu un autoturism oprit in gabaritul liniei de tramvai. Incidentul s-a petrecut in intersectia din zona Zimbru", a declarat Adrian Mihai.

––-

Sedinta a oficialilor locali, aseara: Primaria retrage toate tramvaiele Be 8/8 de la strada

* primarul Nichita a convocat ieri-seara o sedinta de urgenta cu reprezentantii institutiilor implicate in ancheta accidentului * singura masura concreta dispusa a fost retragerea de la strada a celor 12 tramvaie de tip Be 8/8 * accidentul pare sa fi fost provocat de o eroare umana, avansindu-se ideea ca frinele nu au avut nici o problema

Autoritatile locale au fost rezervate in a da declaratii cu privire la teribilul accident de la Fundatie. Urmeaza insa anchete si verificari ale intregii activitati legate de transportul in comun. Este greu de crezut ca toate aceste masuri luate dupa eveniment mai pot reda increderea iesenilor in tramvaiele regiei de transport. "A fost sesizat Parchetul, Inspectoratul Teritorial de Munca, Autoritatea Rutiera. Tramvaiul este sigilat in depoul RATP si urmeaza sa fie verificat. Concomitent cu aceste anchete, vom face si noi o analiza. Vom verifica cum sint instruiti vatmanii, cum sint verificate tramvaiele, cum se comporta vatmanii si soferii de autobuze in trafic", a declarat aseara in jurul orei 20 primarul Gheorghe Nichita.

El a mai spus ca toate cele 12 tramvaie de acelasi tip ca vagonul implicat in accident au fost retrase de pe trasee. Nici unul nu va mai transporta calatori pina nu i se va face o verificare totala.

Sefii municipalitatii analizeaza si posibilitatea de limita viteza de deplasare a tramvaielor la coborirea bulevardului Carol I. Limita impusa ar urma sa fie de 20 km/h. "Vom face o ancheta la care vor participa specialisti din Primarie, dar si din afara", a adaugat Nichita. Sefii RATP sustin ca era imposibil ca nici macar unul din cele trei sisteme de frinare ale tramvaiului sa nu functioneze.

Anchetatorii: frinele au functionat

Surse apropiate anchetei sustin ca la o prima analiza situatia indica o eroare umana. Nimeni nu isi explica inca de ce tramvaiul nu s-a oprit la timp, dar exista indicii precum ca sistemele de frinare erau si inca sint functionale. Totodata, se pare ca toate cele trei sisteme de frinare ale vagonului erau actionate. Acest lucru ar fi fost insa facut prea tirziu. Oficial insa, sefii Primariei, au evitat sa ofere multe detalii. "Poate fi defectiune tehnica sau eroare umana. Nu vreau sa creez probleme in cercetarile care urmeaza", a explicat primarul Gheorghe Nichita.

Evenimentul de ieri pare sa fi fost si un prilej pentru o exploatare politica: un parlamentar PDL a cerut ieri demisia primarului. Deputatul Daniel Oajdea considera ca vinovatul moral al accidentului de ieri este primarul. "Transportul in comun din Iasi se face cu autobuze si tramvaie second-hand, pentru ca asa intelege primarul Gheorghe Nichita sa gestioneze problemele orasului. Dumnealui a permis un management defectuos la RATP, impingind regia spre prapastia falimentului. In timp ce iesenii circula cu tramvaie care nu mai sint utile cetatenilor din Europa, primarul Gheorghe Nichita a dispus ca din banii regiei sa plimbe fotbalistii de la Poli Iasi cu un autocar de 250.000 de euro. Tot dumnealui a permis ca pe cele mai rentabile trasee din oras sa circule, ticsite de calatori, autobuze la mina a doua detinute de o firma privata", se arata intr-un comunicat de presa semnat de Oajdea.

–––

"Nu se mai termina. Ma intrebam ce poate sa fie atit de puternic de nu se mai termina"

* "Se auzea cum intra o masina in alta. Pe mine m-a ridicat pe sus, stiu ca m-a invirtit, m-a rostologit si am ajuns in afara soselei", povesteste soferul BMW-ului distrus in urma impactului * soferul a scapat uimitor fara nici o zgirietura

Una dintre victimele carnagiului, un tinar de 36 de ani care se afla la volanul unui BMW seria I, a fost dusa de catre medici la Spitalul de Neurochirurgie. Din fericire, desi masina in care se afla s-a rasturnat, tinarul nu a suferit rani grave. "Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral si cervical fara sectionarea maduvei. Este stabil, nu are leziuni osoase, va fi consultat si de catre neurochirurgul de garda. Probabil va fi dirijat la domiciliu cu un tratament cu antiinflamatoare. Nu se pune problema unei operatii", a precizat ieri dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.

Barbatul, aflat ieri in Unitatea de Primire Urgente a spitalului, a povestit clipele de groaza prin care a trecut. "Cind a fost accidentul stateam la semafor la BCU, coborisem Copoul si voiam sa merg acasa. Asteptam sa se faca verde sa plec mai departe atunci cind am fost lovit din spate. Eu eram in BMW-ul acela mic, seria I, IS 07 BYH, culoare gri. Eram soferul, eram singur in masina. Nu stiam ce, dar ceva imens m-a lovit din spate. Mai aveam masini in fata, nici nu mai stiu daca la momentul impactului am intrat sau nu in ele. Stiu ca era si un autobuz printre masinile din fata mea", a povestit Viorel Mandru, barbatul de 36 de ani.

Soferul BMW-ului si-a amintit apoi ca autoturismul in care se afla s-a rostogolit si a fost scos de pe carosabil. "Nu imi dau seama ce s-a intimplat in spate. Initial am crezut ca m-a lovit o masina, apoi nu se mai termina accidentul. Eram socat, mirat si ma intrebam ce poate sa fie atit de puternic de nu se mai termina. Tot se auzea cum intra o masina in alta. Pe mine m-a ridicat pe sus, stiu ca m-a invirtit, m-a rostologit si am ajuns in afara soselei. Iar tramvaiul cred ca a trecut pe linga mine. Cred ca a ramas fara frine. Ulterior am vazut ce e acolo", a continuat Viorel Mandru.

Si el a scapat ca prin minune

Ieseanul a mentionat ca a iesit pe picioarele lui din masina si a mers la tramvai pentru a vedea daca poate ajuta persoanele din Dacia prinsa dedesubt. "Nu mi-am pierdut cunostinta, desi a fost un soc. Am iesit pe picioare din masina. Echipajele au venit ulterior. Initial am vazut ca este o persoana decedata in Dacie si o alta, o femeie care striga, saraca, de durere. Persoana aceea decedata nici nu avea cum sa supravietuiasca. Am vazut doar niste bucati de carne, atit mai ramasese. La un moment dat mi-a dat un coleg de pe acolo, un sofer, un extinctor din ala pentru stins focul si am dat spre Dacie, pentru ca iesea fum sau abur de la radiator, si am zis sa dau preventiv, sa nu ia foc. Apoi un echipaj a scos-o pe femeie din Dacie si a dus-o la spital", a mai adaugat Viorel Mindru.

A fost si el transportat apoi la Spitalul de Neurochirurgie, insa nu avea rani grave si urma ieri sa mearga acasa. "Si pe mine m-a adus o ambulanta aici, dar nu am nimic. Mi s-au facut analizele si pot sa plec acasa. Nu mi-au dat tratamente, nimic. Nu ma asteptam la asa ceva, nu imi dau seama cum s-a putut intimpla. Parca nici acum nu stiu ce a fost acolo", a incheiat soferul.

––-

Femeia care a scapat ca prin minune din Dacia "mototolita" de tramvai e asistenta medicala

* asistenta medicala de la Penitenciar se afla insa in stare grava in urma accidentului * in total au fost opt victime din masinile spulberate, dar si din autobuzul care a oprit tramvaiul

La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje de la SMURD si Serviciul de Ambulanta Judetean care au acordat primele ingrijiri medicale pacientilor, i-au transportat la spital si au ajutat la descarcerarea victimelor.

Daca initial au ajuns in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon" trei victime, pe parcursul zilei de ieri s-au mai prezentat in unitatea medicala alti pacienti care prezentau leziuni usoare si au venit cu mijloace proprii. La locul accidentului acestia le spusesera medicilor ca nu au nevoie de ingrijiri medicale.

In stare foarte grava a fost adusa la Spitalul "Sf. Spiridon" de catre echipajul SMURD Mirela Dragusanu, in virsta de 44 de ani, care se afla in masina taiata de tramvai. "Pacienta a ajuns la spital in stare critica, este politraumatizata. A avut nevoie de descarcerare pentru a fi scoasa din masina lovita de tramvai. Din fericire, este constienta", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD, la putin timp dupa producerea accidentului.

Femeia a fost supusa unei investigatii la computer tomograf care a confirmat diagnosticul initial al medicilor. "Pacienta a suferit o fractura de bazin, mai multe plagi si contuzii la nivelul intregului corp. Starea sa este stabila si prognosticul este pozitiv. Va fi transferata la Clinica de Ortopedie pentru continuarea tratamentului", a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenta.

Tot in UPU au ajuns si celelalte victime din accident, fiind apoi redirectionate catre alte unitati medicale in functie de leziunile pe care le aveau. Astfel, Viorel M., de 36 de ani, a fost dus de un echipaj SAJ la Spitalul de Neurochirurgie "N.Oblu" pentru ca avea un traumatism cranio-cerebral.

O femeie in virsta de 78 de ani, pasagera in autobuzul 28, a ajuns si ea la acelasi spital dupa ce a primit primele ingrijiri medicale in UPU. "Pacienta prezenta un traumatism de coloana cervicala. A spus ca s-a lovit cu capul de o bara din autobuz in momentul impactului si a simtit ca i s-a rupt gitul in doua", a declarat dr. Marcela Burlas, medicul care s-a ocupat de pacienta.

O alta pacienta, Gabriela B., in virsta de 53 de ani, a fost dusa la Clinica de Ortopedie din Sectia Exterioara Copou a Spitalului "Sf. Spiridon" pentru ca avea o fractura de picior si o contuzie la nivelul unui umar.

"Nu am putut sa opresc, nu am avut frina"

De asemenea, din autobuzul 28 a mai ajuns in UPU un tinar de 26 de ani, student in anul I la Universitatea de Stiinte Agricole. "Eu eram in autobuzul 28 si eram asezat pe unul din scaunele care se afla sus, in spatele soferului. Am auzit la un moment dat o bubuitura si apoi am simtit impactul care m-a aruncat in fata si am ajuns cu capul intr-o bara metalica din autobuz. Cred ca tramvaiul izbise in spate autobuzul. Am vazut apoi o Dacie alba rupta in bucati si era o doamna acolo prinsa care cerea ajutor si voia sa fie scoasa din masina. Toata lumea din autobuz s-a dat repede jos, eram speriati cu totii", a povestit tinarul Daniel A. Studentul a ajuns la spital cu fractura de piramida nazala si epistaxis si ramasese ieri sub supravegherea medicilor din Spitalul "Sf. Spiridon".

In UPU au fost adusi si vatmanul tramvaiului care a provocat accidentul si soferul autobuzului 28 pentru prelevarea de probe in vederea stabilirii alcoolemiei. "N-am patit in viata mea asa ceva. Am mai avut accidente, dar nu asa. Nu stiu ce s-a intimplat, nu am putut sa opresc, nu am avut frina", a spus vatmanul, vizibil socat de ceea ce se intimplase. Pina a fost preluat de medici si de reprezentantii Politiei, vatmanul a stat pe scaun in UPU cu capul in miini, uitindu-se speriat la oamenii din jur. Nici el, nici soferul de pe autobuz n-au suferit leziuni.

"Oamenii pe care ii transportam in autobuz nu pareau sa aiba probleme grave de sanatate in urma accidentului. Nu cred ca este cineva in pericol", a precizat soferul autobuzului 28.

––-

Colegii de la Penitenciar au izbucnit in plins cind au auzit vestea

cei doi se duceau dupa medicamente pentru detinuti

Seful inchisorii iesene a sustinut ca angajatul Penitenciarului se afla in masina impreuna cu asistenta medicala. Mirela Dragusanu (45 de ani) si agentul-sef adjunct Danut Condurache (43 de ani) mergeau la o farmacie, pentru a le aduce medicamente detinutilor.

"Eu nu ma aflu in Iasi, dar am fost informat despre situatie de catre colegii mei. Domnul Condurache se afla in masina cu asistenta medicala, doamna Dragusanu. Am inteles ca cei doi se deplasau cu o Dacie catre o farmacie, pentru a ridica medicamente destinate detinutilor. Ei se aflau la semaforul de linga Biblioteca Central Universitara, cind un tramvai i-a izbit, pentru ca a ramas fara frine. Din pacate, am inteles ca angajatul nostru a decedat in urma impactului cu tramvaiul, iar asistenta medicala a fost dusa in stare grava la spital", a declarat ieri Marius Vulpe, directorul Penitenciarului Iasi. Acesta a adaugat ca barbatul care a decedat avea doi copii. "Colegul nostru era casatorit si avea copii, din cite stiu. Dumnealui nu lucra ca sofer profesionist, ci a activat pe mai multe sectoare in cadrul unitatii noastre", a incheiat Marius Vulpe.

La rindul lor, colegii agentului-sef adjunct din Penitenciar care a decedat in urma teribilului accident rutier de pe Copou au deplins moartea acestuia. "Colegul nostru avea carnetul de conducere luat de multi ani. Are familie, are copii. A fost un om extraordinar. Imi cer scuze ca pling, dar nu pot sa ma abtin, va rog sa ma intelegeti", a spus ieri dupa-amiaza Gabriela Topoliceanu, purtatorul de cuvint al Penitenciarului Iasi.

Aceasta a adaugat printre lacrimi ca agentul-sef adjunct si asistenta medicala nu meritau sa li se intimple asa ceva. "Nu meritau asa ceva! Va rog sa ma credeti, eu ii cunosteam familia colegului nostru si a fost o familie extraordinara. Nu incerc sa-i fac nici un fel de «reclama», pur si simplu rareori intilnesti astfel de oameni, de profesionisti. Toti colegii sintem in stare de soc", a incheiat Topoliceanu.

––-

Accidentul cu "tramvaiul-torpila" din 2006 a avut loc pe 22 martie

pasagerii RATP au scapat ca prin urechile acului din mai multe accidente produse in ultimii ani

La inceputul lunii februarie, un autobuz s-a infipt intr-un stilp de pe bulevardul Primaverii, pe care l-a darimat. In cadere, stilpul a avariat un autoturism parcat in zona. Martorii au afirmat la momentul respectiv ca mijlocul de transport, marca Renault, care circula pe traseul 43, avea viteza. Comisia RATP care a investigat incidentul nu a gasit nici un vinovat. A fost depistata in schimb o problema la sistemul de frinare, defectiune despre care oficialii RATP sustin ca nu putea fi depistata la un control de rutina.
In 2006, chiar pe 22 martie, tot pe Copou a avut loc un accident similar. Un tramvai de tip GT4 ramas fara frine s-a ciocnit cu alte doua tramvaie si a acrosat patru autoturisme. Un numar de 6 persoane au ajuns la spital. In urma anchetei demarate atunci s-a stabilit ca problemele au aparut din cauza a doua suruburi care in loc de 4,5 milimetri aveau doar 4 milimetri in diametru.

Tot in 2006, in decembrie, un tramvai scapat de sub control a izbit trei masini. Incidentul s-a petrecut in panta de pe Arcu. Vagonul a oprit in rampa, la o trecere de pietoni si a fost scapat cu spatele, la vale.
In ianuarie 2009, un tramvai a avariat 6 masini in zona Peco din Metalurgie. Din cauza vitezei, a agatat ancorele care sustin reteaua fir-contact care au cazut. In accident a fost ranit usor si un copil.

Comentarii