A doua teapa a primarului Nichita: Podurile peste Bahlui

vineri, 01 octombrie 2004, 23:00
4 MIN
 A doua teapa a primarului Nichita: Podurile peste Bahlui

Doua investitii cu o valoare cumulata de aproximativ 20 miliarde lei, demarate de primarul Gheorghe Nichita exact in campania electorala, au fost lasate definitiv in paragina. Lucrarile de la pasarelele Ghibanescu si Avram Iancu de peste Bahlui stagneaza de citeva luni. Pe 11 octombrie, acestea ar fi trebuit sa fie receptionate, iar iesenii sa poata traversa riul prin alte doua locatii. Insa in cele doua locuri nu e nici urma pasarela noua. Din luna mai, de cind au inceput lucrarile, si pina acum nu s-a realizat mai nimic. Totul este asa cum a ramas imediat dupa alegeri, data pina la care s-a lucrat insa in draci. S-a excavat, s-au montat dale de beton, apoi totul s-a oprit. Sefii municipalitatii sustin ca exista doua motive din cauza carora investitia a stagnat. „Primaria are mai multe datorii vechi la «Conest», executantul lucrarilor, in jur de 13-14 miliarde lei. In plus, la pasarele sint mai multe probleme tehnice. Proiectul s-a bazat pe o serie de date care nu au coincis cu situatia din teren”, a declarat recent primarul Gheorghe Nichita. Contactat ieri, Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei, a spus ca s-au facut o parte din plati si lucrarile reincep.
Lucrarile au inceput cu mai putin de o luna inaintea alegerilor
In primavara, Primaria punea la punct detaliile pentru construirea a doua pasarele pietonale peste riul Bahlui. S-au stabilit amplasamentele, s-a stabilit constructorul, iar proiectele au primit si girul Consiliului Local. Santierul a fost organizat in luna mai, data inceperii ambelor lucrari fiind 11 mai 2004, cu mai putin de o luna inaintea alegerilor locale. Cel putin asa reiese din panourile care prezinta datele de identificare a constructiilor, aflate la fata locului. „Pina acum, pasarelele pietonale erau din lemn. Ele vor fi refacute pe structura de beton armat. Vor avea o forma usor arcuita, simpla, zvelta si eleganta”, descria lucrarile, in urma cu jumatate de an, Mihai Chirica, seful Directiei Tehnice din Primarie. Nimic din ceea ce povestea oficialul local nu se poate observa astazi, cu toate ca la data de 11 octombrie cele doua pasarele trebuiau sa fie gata. Data finalizarii ambelor lucrari este trecuta pe acelasi panou de santier.
„Lucrarea a fost blocata din lipsa de finantare”
Atit la pasarela „Avram Iancu”, vizavi de Universitatea Tehnica, cit si la pasarela „Ghibanescu”, situata in spatele „piramidei lui Dubet”, lucrarile au murit inainte sa se nasca, lucru confirmat si de sefii municipalitatii. Practic, pina acum doar s-a sapat, s-a instalat un gard imprejmuitor si au fost montate dale de beton. Daca in luna iulie pe santiere se mai aflau citeva din utilajele necesare desfasurarii lucrarilor, acum totul este pustiu. „Lucrarea a fost blocata din lipsa de finantare. Firma a cheltuit la ambele pasarele 6 miliarde lei”, a explicat ieri Chirica. Valoarea investitiilor, de aproape 20 miliarde lei, reprezinta insa maruntis pentru Primarie, avind in vedere ca bugetul Iasului pe anul 2004 este de aproximativ 2.700 miliarde lei. La pasarele, sustin sefii locali, au aparut si o serie de probleme tehnice, care au condus la sistarea lucrarilor. „A trebuit sa reproiectam amplasamentul unor piloti si sa reajustam solutia tehnica, pentru ca acolo exista colectoare de canalizare care au trebuit evitate”, a completat Chirica.
„Nu pot spune cind vor fi terminate pasarelele”
Seful tehnic a mai spus, ieri, ca lucrarile la poduri ar fi reinceput de miercuri, Primaria virind catre „Conest” primii bani de la inceputul investitiei, 2 miliarde lei. Ieri, la orele amiezii, reporterii „Ziarului de Iasi” au facut un nou raid la podurile Primariei. Acolo nu era nici macar un singur muncitor. Singura diferenta vizibila fata de situatia de la inceputul saptaminii era lipsa unor dale de beton si prezenta unor urme de roti de camion. Chiar daca lucrarile au fost reluate, iesenii au putine sanse de a folosi aceste noi pasarele anul acesta. „Nu pot spune cind vor fi terminate pasarelele, pentru ca depinde foarte mult de conditiile meteorologice”, a afirmat Chirica. Reporterii „Ziarului de Iasi” au incercat sa contacteze si reprezentantii societatii „Conest”, dar timp de trei zile nici una din persoanele din conducere nu a putut fi gasita. Acestea au fost in sedinte sau pe teren, asa cum a afirmat de fiecare data cea care raspunde la telefonul firmei.
In urma cu citeva zile, „Ziarul de Iasi” a prezentat o alta investitie care a demarat in tromba in campania electorala si a incetat brusc dupa alegerile locale: refacerea drumurilor nationale ce traverseaza Iasul. Atunci, primarul a motivat ca sistarea lucrarilor a fost cauzata de neprimirea fondurilor necesare de la Bucuresti. In schimb, lucrarile la pasarelele de peste Bahlui sint direct finantate doar de Primarie. (Felix GUZGA)

Comentarii