Afacerile cu Primaria ale deputatului PSD Dobre

miercuri, 05 martie 2003, 00:00
4 MIN
 Afacerile cu Primaria ale deputatului PSD Dobre

Intre 1999 si 2002, COMAT a scos din "Citadin" aproape 6 miliarde de lei. In 1999, "Citadin" a bagat in conturile firmei lui Dobre 700 de milioane de lei, in 2000 suma s-a dublat, ajungind la 1,5 miliarde de lei. In 2001, potul umflat de COMAT a fost de 1,7 miliarde de lei, iar anul trecut directia Primariei a cotizat la COMAT cu aproape doua miliarde de lei. Toti acesti bani s-au dus pe materiale gen plasa de gard, tevi pentru instalatii sau constructii, electrozi pentru sudura, vopsele si alte tipuri de piese, in cantitati mai mici. Modul in care s-au facut aceste achizitii pina la jumatatea anului trecut este o nebuloasa. "S-au facut selectii de oferte, licitatii, cu asta s-au ocupat cei de la Aprovizionare", a spus fosta directoare a "Citadin", Violetta Canila. Aceasta s-a spalat rapid pe miini de banii dati la COMAT. "Eu primeam actele la semnat de la biroul Aprovizionare, nu eu faceam achizitiile", a spus Canila. Aceasta a omis insa sa mai spuna ca nici un act nu se facea in "Citadin" fara stirea ei.
Din vara lui 2002, COMAT a inceput sa si piarda licitatii
In a doua jumatate a lui 2002, adica, intimplator sau nu, dupa ce Violetta Canila a fost schimbata, fiecare ban care a ajuns la COMAT este inscris in actele contabile ale directiei Primariei. Mai multe dosare de licitatie stau dovada. Ca un facut, tot de atunci COMAT a inceput sa piarda licitatii. Astfel, firma lui Dobre a pierdut o licitatie pentru electrozi la care a ofertat un pret de 127 milioane de lei, fata de numai 125 de milioane de lei, cit a oferit firma cistigatoare "Groland". Un alt pot gros pierdut de COMAT este la anvelope. Din suma totala de 2,2 miliarde de lei bagati de "Citadin" in anvelope in a doua jumatate a lui 2002, COMAT a luat numai 125 de milioane de lei. "Au avut cistig de cauza numai la un tip de anvelope, la care aveau pretul cel mai bun, dar aveam nevoie de putine din acel tip", a explicat actualul director al "Citadin", Catalin Neculau.
Preturi mai mici in 2002 decit cu un an mai devreme
Ceea ce este, insa, cu adevarat "interesant" este ca preturile de achizitie a materialelor de la COMAT in 2001 sint mai mari decit cele ale achizitiilor din 2002. Astfel, din centralizatorul de preturi pe ultimii doi ani din "Citadin", reiese ca la majoritatea materialelor achizitionate de Canila de la COMAT exista un supra-pret. De exemplu, un kilogram de plasa de gard era achizitionat in 2001 de Canila cu 18.374 de lei, in timp ce un an si ceva mai tirziu aceeasi cantitate de plasa costa numai 17.556 de lei. Cu aproape o mie de lei mai putin, in conditiile cresterii majoritatii preturilor. La fel s-a intimplat si cu tevile de instalatii: in 2001, "Citadin" a cumparat de la firma lui Dobre cu 19.185 de lei metrul de teava, in timp ce in 2002 aceeasi marfa a costat 18.227 de lei pe metru. "Am facut licitatii pentru toate aceste achizitii, si acesta a fost pretul cel mai bun. Nu stiu de ce acum mai bine de un an aceste materiale costau mai mult, eu nu eram aici", spune acum directorul Catalin Neculau. Pus fata in fata cu preturile de pe vremea lui Canila raportate la cele de acum, deputatul Dobre a negat vehement ca la mijloc ar fi vreun lucru necurat. "Exista un singur caz in care preturile din 2001 sint mai mari decit in 2002, la marfa livrata de mine, dar este un caz justificat. Era vorba de un produs pentru care nu exista decit un producator pe piata, care a dat faliment, in 2001. In 2002, au aparut doua firme care faceau acelasi produs, si care, fiind concurente, aveau preturi mai mici", a explicat Dobre. Acesta a refuzat, insa, sa accepte ca firma sa ar fi avut preturi mai mici in 2002 decit in 2001. "Este imposibil asa ceva, mai ales ca inflatia a crescut", a adaugat deputatul PSD. Dar exemplele concrete din contabilitatea "Citadin" il contrazic clar.
Canila acuza pe toata lumea
Fosta directoare Canila a insistat, insa, ca afacerile lui Dobre in "Citadin" nu ar fi fost straine de relatia deputatului PSD cu Simirad. "Lemnul de la casa primarului a fost uscat la «Comat». Si stiu sigur asta pentru ca am transportat chiar eu acel lemn", a spus Canila. Dobre nu a infirmat aceasta informatie. "E posibil, dar eu nu tin minte sa se fi intimplat asa ceva. Eu am delegat conducerea «Comat», nu verific fiecare serviciu oferit. Poate sa vina oricine sa usuce lemn, daca plateste", a explicat Traian Dobre. Contactat telefonic aseara, Simirad a refuzat sa dea orice explicatie. Acum doua saptamini, insa, la biroul executiv al PSD, primarul l-a acuzat pe Dobre ca starea financiara proasta a unor regii sau directii din subordinea Primariei se datoreaza si firmei COMAT. Conform declaratiilor primarului, firma lui Dobre ar fi dat marfa de miliarde la "Citadin", marfa ramasa pe stoc. "Era o discutie politica, profesionala si de principii", a spus deputatul PSD despre acea discutie. "M-am enervat si i-am spus lui Simirad ca ce a spus el e un mod pervers de a insinua ceva", a incheiat misterios Dobre. (Catalin PRISACARIU)

Comentarii