Cum a ingropat Primaria miliarde de lei in pamint

miercuri, 20 august 2003, 23:00
2 MIN
 Cum a ingropat Primaria miliarde de lei in pamint

O investitie de cinci miliarde de lei a Primariei este ingropata, pe zi ce trece, in beton. Containerele de gunoi ingropate, amenajate in urma cu patru ani, iau apa si risca sa devina inutilizabile. „Aceste pubele s-au degradat din cauza apei freatice infiltrate. Multe dintre ele s-au umplut cu apa murdara si sint adevarate focare de infectie”, a declarat ieri Dorinel Zeciu, seful SC „Salubris”. Potrivit acestuia, containerele nu pot fi reparate sau hidroizolate, deoarece sint simple tuburi de beton, turnate in pamint. „A fost o greseala de conceptie, deoarece proiectarea containerelor nu a tinut cont de nivelul ridicat al apelor freatice din Iasi”, a explicat Zeciu. In ceea ce-l priveste pe primarul Constantin Simirad, acesta sustine ca nu este nici o pierdere, pentru ca pubelele ingropate si-au trait viata. „Au rezistat destul, mai mult decit alte tipuri de containere”, a subliniat seful orasului.
Primarul spunea ca-si va breveta inventia
Pubelele ecologice erau recomandate in urma cu patru ani drept solutia-minune care va elimina orice sursa de infectie. „A fost ideea mea proprie. De ce n-as putea obtine un brevet de inventie? Eu am facut proiectul si modul in care s-ar putea aplica acesta”, afirma acum patru ani primarul. Sistemul conceput de Simirad cuprinde montarea unui sac de gunoi in interiorul unui tub de beton ingropat la o adincime de 2,5 metri in pamint. La suprafata, tubul este prevazut cu o trapa metalica. Sacul este colectat de lucratorii „Salubris” si transportat la groapa de gunoi a orasului. Simirad enumera o multime de avantaje ale pubelelor ecologice: rezistenta indelungata a acestora, disparitia sobolanilor, ciinilor vagabonzi, insectelor si a mirosurilor neplacute. „In acest fel, Iasul va fi chiar mai avansat in materie de salubritate fata de alte orase din Occident”, preconiza seful orasului. Cele circa o suta de pubele ingropate au costat fiecare circa 50 de milioane de lei, adica de circa trei ori mai mult decit un container obisnuit. (M.P.)

Comentarii