Iarna ne prinde iarasi in fundul gol

joi, 06 noiembrie 2003, 00:00
2 MIN
 Iarna ne prinde iarasi in fundul gol

Soferii au toate sansele sa ramina inzapeziti pe drumurile judetene si in aceasta iarna. „In acest moment putem conta doar pe 3,5 kilometri de parazapezi, dintr-un necesar de aproape 100 de kilometri”, a declarat ieri Costica Botezatu, membru in Comisia Judeteana de Aparare impotriva Dezastrelor (CJAD). Acesta a adaugat ca parazapezile s-au imputinat de la un an la altul, in special datorita hotilor. „Cu ani in urma aveam vreo 30 de kilometri de parazapezi. Acum le gasim pe la toate stinile si prin gardurile mai multor «gospodari»”, a subliniat Botezatu. Potrivit CJAD, lipsa acestor parazapezi favorizeaza depunerea zapezii pe drumuri si sporeste cu pina la 40% cheltuielile de deszapezire. „Din pacate Ministerul Transporturilor, care se ocupa de aceste dotari, nu ne-a mai trimis parazapezi de 7 ani”, a precizat la rindul sau subprefectul Corneliu Rusu Banu. In alta ordine de idei, acesta a trecut in revista utilajele care vor fi folosite in acest an la deszapezirea drumurilor din judet. Astfel, CJAD poate conta pe 6 autofreze, 6 turbofreze Mercedes, 23 de lame pentru curatat zapada, 20 de raspinditoare de material antiderapant. De asemenea, vor fi disponibile pentru imprastiere 2.500 de tone de sare si 3.000 de metri cubi de nisip. „Din pacate, lipsa de coordonare cu autoritatile din municipiu ne va crea probleme. Cei din Primarie nu au venit in acest an cu nici un plan de actiune”, a aratat Rusu Banu. De cealalta parte, primarul Constantin Simirad sustine ca Rusu Banu nu ar trebui sa-i poarte grija. „Este o mentalitate stupida. Cei de la Prefectura sa-si vada de drumurile lor, iar noi de strazile noastre”, a declarat in incheiere Simirad. (M.P.)

Comentarii