In razboiul de gherila pe strazile Iasului, bezna a invins Sarbatorile

vineri, 28 decembrie 2001, 00:00
3 MIN
 In razboiul de gherila pe strazile Iasului, bezna a invins Sarbatorile

La Iasi, austeritatea bugetului s-a resimtit ca niciodata, Primaria alocind doar 100 de milioane de lei pentru impodobirea orasului. Alte localitati, cu pretentii si posibilitati financiare mai mici decit ale Iasului, au reusit sa se mobilizeze mult mai bine. La Timisoara, Primaria a cheltuit in jur de 2,5 miliarde cu Sarbatorile de iarna. Mai mult, impodobirea orasului de pe Bega nu s-a limitat la zona centrala, ci a cuprins toate cartierele. Bacaul a alocat si el 1,5 miliarde de lei, la care s-au adaugat donatiile sponsorilor. Aceeasi suma a fost alocata si la Botosani, pentru pavoazare cu ghirlande luminoase, un foc de artificii si un carnaval.
Braduti ornati, doar in vitrinele magazinelor
Cele 100 de milioane alocate de municipalitatea ieseana nu au ajuns decit pentru citiva kilometri de ghirlande. Bulevardul Stefan cel Mare si strada Palat sint singurele artere impodobite de Craciun. Ghirlande, becuri colorate, brazi impodobiti si figurine luminoase au imbracat centrul orasului, din fata Primariei si pina in Podu Ros. Inca o ghirlanda a fost instalata in intersectia de la Fundatie, si cu aceasta, implicarea municipalitatii in impodobirea orasului s-a incheiat.
Nici unul din bulevardele care se intilnesc in Podu Ros nu a fost ornat macar cu un bec, singura podoaba raminind iluminatul stradal. Doar ici-colo, in cite o vitrina, si-a gasit locul un bradut si o instalatie luminoasa; desi una din cele mai importante artere ale Iasului, Bulevardul Independentei, nu a fost nici ea bagata in seama. Nici macar Piata Natiunii nu a fost pregatita special pentru Craciun. Imaginea deplorabila a zonei este salvata doar de miile de beculete instalate in dreptul sediului "Romtelecom".
Copoul, "ornat" doar de ciori
De la Fundatie pina la "Super Copou", locul ornamentelor sarbatoresti a fost luat de zecile de mii de ciori asezate pe crengile teilor si castanilor. Doar garnizoana Corpului 10 Armata si sediul RAJAC se scalda in lumini multicolore, bulevardul Carol raminind la fel de rece ca si in restul anului.
Pentru cei care vin la Iasi cu trenul, aspectul Garii este cel firesc pentru Sarbatorile de iarna. Piata Garii a fost inconjurata de ghirlande si figurine inchipuind stele si focuri de artificii. Peste intrarea in cladirea Garii atirna o plasa luminoasa cu inscriptia "2002". Aspectul sarbatoresc al Garii nu se datoreaza insa Primariei, ci Regionalei CFR, care si-a impodobit sediul inca de la vizita de acum doua saptamini a ministrului Transporturilor.
10 beculete pe zi
Pe masura ce te indepartezi de Gara, nimic nu-ti mai aduce aminte ca este totusi Craciunul. Strada Strapungerii Silvestru, bulevardul Dacia si Pacurariul au fost lasate in seama lui Dumnezeu si a citorva binevoitori. Daca, anul trecut, Primaria instalase o ghirlanda la Zimbru, in acest an, intersectia a ramas decorata cu luminile tonetelor si magazinelor din preajma. Singura portiune impodobita din Dacia a ramas sediul "Comat" SA, ornat modest cu citeva becuri colorate si un brad de Craciun.
Iesenii mai au 4 zile in care sa spere ca orasul lor va arata cit de cit sarbatoreste, la revelion. Primarul Constantin Simirad a anuntat ca actiunea de impodobire a orasului va continua pina la Anul Nou, dupa doua saptamini in care municipalitatea a instalat cite o ghirlanda si 10 beculete pe zi. (A.Z.)

Comentarii