Medic adus in pragul mortii de un pacient

miercuri, 12 februarie 2003, 00:00
4 MIN
 Medic adus in pragul mortii de un pacient

Familia spera ca un transplant hepatic sa-i salveze viata
Colegii de breasla se feresc sa comenteze dar recunosc, neoficial, ca este cel mai tragic caz al unui cadru medical care s-a imbolnavit accidental in timpul exercitarii profesiei. In urma cu doua zile acesta era internat in coma la clinica de Anestezie Terapie Intensiva a Spitalului „Sf. Spiridon", noaptea trecuta fiind transportat la Bucuresti, pentru un eventual transplant hepatic. „A respectat absolut toate indicatiile si a urmat tratamentele cele mai eficace recomandate in astfel de cazuri. Este un om deosebit care, chiar daca stia ca este bolnav, a muncit foarte mult, abia in ultimele doua luni starea nemaipermitindu-i sa lucreze", ne-a spus un fost coleg de facultate. In tot acest timp, a fost ingrijit de sotia sa, medic infectionist, care l-a insotit la Bucuresti in speranta ca se va gasi o solutie salvatoare.
„M-am imbolnavit in timpul unei operatii de cezariana"
Din fericire, pentru alti medici si cadre medii sanitare, chiar daca au facut hepatita B, evolutia a fost buna si nu au nici un fel de sechele. De regula, imbolnavirile se produc accidental, in timpul unor manevre medicale, dar de foarte multe ori medicii nici nu realizeaza pe moment ca tocmai pacientul sau poate sa-i transmita boala. „In urma cu vreo trei ani m-am taiat intr-un bisturiu in timpul unei cezariane pentru ca cineva montase lama cu taisul in sus. Abia dupa vreo sase luni am facut hepatita B si abia atunci am facut legatura cu incidentul de la cezariana. Tot personalul medical este constient de pericolul imbolnavirii si este extrem de atent dar pot apare si situatii nefericite. Am urmat tratamentul si regimul prescris, evolutia a fost foarte buna si nu am nici un fel de probleme. Risc de imbolnavire exista oriunde se lucreaza cu singe", ne-a declarat prof. dr. Marie Jeanne Aldea de la Maternitatea „Grigore Ghica Voda.
Nu exista cadru medical care sa nu se fi intepat cu un ac de seringa
Nici directorul Spitalului „Sf. Spiridon" nu a fost ocolit de hepatita B dar si la el evolutia nu a pus probleme. „Prin 1967 am facut un vaccin antitetanic si atunci am luat virusul, probabil de la un alt pacient la care fusese folosit acul respectiv. Cind hotarasti se te faci medic atunci iti asumi si posibilele riscuri, inclusiv cel de a lua vreo boala de la pacientii pe care-i ingrijesti", spune prof.dr. Vasile Costinescu, directorul Spitalului „Sf. Spiridon". Medicii spun ca nu exista cadru medical care sa nu se fi intepat macar o singura data cu un ac de seringa, risc foarte mare de imbolnavire fiind inainte de 1989 cind nu existau seringi de unica folosinta si cind accidentele se puteau produce in timpul manipularii acestor instrumente. Pe linga hepatite un pericol permanent sint bolile pulmonare. „Eu am facut pleurezie de la un pacient. Nu pot sa stiu sigur de la care anume, pentru ca zilnic avem cite doi sau trei pacienti adusi la noi care au probleme pulmonare dar despre care nu stim. Pericolul imbolnavirii este mereu prezent. Cert este ca in urma cu citeva luni am inceput sa ma simt rau, sa tusesc si in urma examenelor medicale mi s-a spus ca am apa la plamini. Am avut noroc ca nu am facut tuberculoza", ne-a spus Mihai Mocanu, asistent medical la Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul „Sf. Spiridon".
O picatura de singe este suficienta pentru transmiterea bolii
In aceeasi situatie a fost si un medic de la aceeasi unitate medicala care si acum mai tuseste si are dureri in piept dupa ce in 2001 a avut probleme cu plaminii. „Nu mai vorbesc de riie sau paduchi pe care putem oricind sa le luam de la pacienti si chiar sa le transmitem familiilor noastre", a spus medicul care a vrut sa-si pastreze anonimatul.
In lumea medicala, imbolnavirea de la un pacient este subiect „tabu". Neoficial, medicii spun ca sint multe cazuri de acest fel, dar nimeni nu vrea sa vorbeasca deschis despre acestea. „Asta pentru ca se presupune ca astfel de imbolnaviri nu ar trebui sa apara daca personalul medical isi ia toate masurile de siguranta. Dar este imposibil sa nu apara accidente, sa nu te intepi cu un ac si chiar daca ai manusi esti expus riscului. Iar atunci cind se intimpla astfel de accidente, medicul traieste un adevarat chin pina afla rezultatele la analize. Mai ales ca riscul de infectie dupa inteparea cu un ac sau alt instrument folosit inainte la un pacient infectat este de 20-40%. Practic, pentru a te imbolnavi este suficienta mai putin de o picatura de singe", a spus un alt medic iesean. (C.D.)

Comentarii