Mircea Bors vrea sa infiinteze ferme sociale la Iasi

miercuri, 30 august 2000, 23:00
2 MIN
 Mircea Bors vrea sa infiinteze ferme sociale la Iasi

Directorul Penitenciarului Iasi, Mircea Bors, a inceput demersurile pentru constituirea unui colectiv de monitorizare a activitatilor din puscarie. "Sper ca acest colectiv sa fie format din personalitati recunoscute ale Iasului, implicate in viata social-economica si culturala care sa aiba acces neingradit in penitenciar si care sa poata contribui la solutionarea tuturor problemelor cu care se confrunta conducerea penitenciarului si ocupantii sai", a declarat magistratul Mircea Bors. Conform viziunii sale, colectivul de monitorizare va avea rolul de arbitru intre penitenciar si cei care il ocupa pe de o parte, si comunitatea locala pe de alta parte. In plus, organismul va fi un initiator de proiecte care sa vizeze in primul rind reintegrarea in societate a fostilor detinuti. Dealtfel, Mircea Bors s-a gindit deja la o posibilitate pentru persoanele care nu au unde sa mearga dupa ce ies din penitenciar: "Exista varianta fermelor sociale. Fostul detinut merge intr-o ferma sociala, unde primeste cazare si masa gratuit. El trebuie numai sa respecte regulamentul de ordine interioara. Ferma se poate transforma la un moment dat intr-o sociatate profitabila, iar cei care muncesc acolo pot primi salarii". Magistratul Mircea Bors spune ca acest colectiv va fi coordonat de Consiliul Judetean si Tribunalul Iasi. Actiuni de acest tip au inceput simultan in mai multe penitenciare din tara, in cadrul unui program patronat de Ministerul Justitiei.
In perioada 1998 – 2000 a functionat, cel putin scriptic, un organism similar la Iasi, insa directorul Mircea Bors spune ca activitatea sa a fost nesatisfacatoare. El considera ca noul colectiv de monitorizare va contribui substantial la buna desfasurare a activitatilor din penitenciar si la reintegrarea in societate a fostilor detinuti. (Radu BURLACU)

Comentarii