Motorina de lux pentru RATC

joi, 28 februarie 2002, 00:00
5 MIN
 Motorina de lux pentru RATC

Dupa cinci ani de sefie la regia de transport in comun, directorul Pentru Girlea pare sa nu fi invatat nici cel mai elementar principiu al economiei de piata: pretul cel mai bun atunci cind cumperi e pretul cel mai mic, calitatea produsului fiind aceeasi in ambele cazuri. Contrar acestui principiu, RATC achizitioneaza motorina la preturi mai mari decit cele existente la pompele din oras, sau la alti furnizori de combustibil, chiar daca regia nu cumpara un plin de Dacie odata, ci sute de tone. Numai in prima luna a acestui an, gaura adusa regiei, aplicind aceasta practica paguboasa, depaseste 500 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, o regie aflata in pragul falimentului arunca banii pe fereastra, RATC platind, luna de luna, suplimentar, citeva sute de lei pentru fiecare litru de motorina care intra in rezervoare.
"Nu am lichiditati"
Explicatia lui Girlea pentru acest tirg anapoda e una si aceeasi de citiva ani: "Nu am lichiditati. Iau combustibil pe datorie, pe care-l achit in doua-trei luni". Argumentul adus de seful RATC este contrazis tocmai de datele statistice aflate in contabilitatea regiei. Un exemplu elocvent in acest sens este relatia contractuala pe care a dezvoltat-o RATC in 2001 cu o firma dintr-un sat din judetul Neamt, care comercializeaza produse din cauciuc. In schimbul mochetelor de cauciuc care capitoneaza podeaua tramvaielor, regia a platit anul trecut peste 400 de milioane lei, majoritatea acestora facindu-se cu banii jos, respectind cu strictete fiecare termen impus de furnizor.
Gaura de 500 milioane lei numai in ianuarie 2002
Managementul lui Girlea de la RATC este apreciat la superlativ de viceprimarul Vasile Munteanu si de o parte a consilierilor locali. "La ora actuala, nu cred ca putem gasi in RATC un specialist mai bun decit Petru Girlea", afirma, acum doua zile, viceprimarul Munteanu. El a facut aceasta declaratie fara sa stie, probabil, ca in ianuarie 2002 RATC a achizitionat motorina la pretul de 16.700 lei/litru, in timp ce la pompe, in oras, pretul unui litru se invirte in jurul a 14.700 lei pentru un litru. Diferenta de 2.000 lei pentru un litru, inmultita cu necesarul lunar al RATC, de 250 tone de motorina, a adus o gaura de 500 milioane lei in conturile regiei de transport. Pierderea provocata prin acceptarea acestui tarif ar putea fi insa mult mai mare, tinind cont ca unii furnizori vind motorina chiar la un pret mai mic decit cel de la pompe. "In ianuarie 2002, pretul «Petrom» la motorina se incadreaza intre 14.700 lei si 14.800 lei pentru un litru, in functie de tip. Dar sint statii particulare la care pretul este chiar mai mic", a afirmat Toader Raduta, sef serviciu "Planificare Marketing" la filiala ieseana a "Petrom".
In catastifele RATC, pretul motorinei fluctueaza mai ceva decit cursul leu-dolar
Acesta nu este singurul exemplu. In primele luni ale anului 2001, pretul combustibilului achizitionat de RATC a avut fluctuatii incredibile, urcind si coborind cu citeva sute de lei in conditiile in care, la nivel national, pretul carburantului nu s-a modificat in aceeasi perioada. Concret, in ianuarie 2001, motorina a fost achizitionata la un pret mediu lunar de 12.000 lei pentru un litru. In martie 2001, pretul a crescut la 12.350 lei, in timp ce in aprilie acelasi an, adica o luna mai tirziu, tariful a scazut, din nou, la 12.150 lei. Avind in vedere acest grafic de preturi, politica de achizitii a RATC este de neinteles. Preturile lunare, cu care regia a luat motorina la inceputul lui 2001, sint de fapt tarife medii. Ipotetic, daca in ianuarie pretul mediu de achizitie a fost de 12.000 lei, inseamna ca regia a luat jumatate din cantitatea de combustibil la un pret de 11.500 lei, iar restul la un tarif de 12.500 lei/l. In aceste conditii nu exista nici o logica care sa explice optiunea sefului RATC de a lua carburanti intr-o singura luna de la mai multi furnizori, cu preturi diferite. De ce nu a achizitionat Girlea motorina numai la preturi mai mici decit pretul mediu, cind este evident ca o putea face?
Uite inflatia, nu-i inflatia
Acesta este un prim aspect al politicii defectuoase de achizitii. In al doilea rind, din ianuarie si pina in martie, pretul motorinei a ramas constant in toata tara. Atunci, de ce, in toata aceasta perioada, regia nu a cumparat motorina la 12.000 lei/l, care este clar cel mai avantajos pret de la inceputul lui 2001 si pina in luna aprilie? "Din cauza inflatiei, pretul a crescut in martie 2001", a explicat Girlea, care nu a dat insa nici un indiciu despre scaderea de pret din aprilie. Apoi, directorul RATC a explicat ca este nevoit sa cumpere motorina la un pret mai mare decit cel al pietei. "As cumpara mai ieftin de la alti furnizori daca as putea plati cu bani in mina, asa cum cer cei mai multi. Insa, pentru ca nu am atitea lichiditati, trebuie sa cumpar la un pret mai mare, dar cu plata dupa citeva luni", a declarat seful RATC.
O firma sateasca din Neamt, platita cu bani cash
Pretextul principal al "managerului" RATC este ca, din cauza platilor ulterioare, regia nu poate achizitiona materiale la pretul cel mai bun. Girlea isi da insa singur in cap, printr-un exemplu de plati din 2001. Desi mai are de platit 7 miliarde restante la "Electrica" pentru curentul electric folosit de tramvaie, troleibuze si in sectii plus inca alte 70 miliarde lei la alti furnizori sau la buget, Girlea a platit aproape pina la ultimul banut achizitiile de la o firma sateasca din judetul Neamt. Firma platita la timp este "Scudaplast" din Vinatori (Neamt), careia RATC mai are sa-i vireze doar trei milioane lei pentru ce a cumparat in 2001. Concret, "Scudaplast" a inceput sa livreze piese din cauciuc RATC-ului, in 2001, pe 2 mai, iar prima plata a fost facuta pe 5 mai. Ultima livrare a firmei din Neamt a fost facuta pe 17 decembrie, iar banii au fost incasati pe 28 decembrie. Bilantul anual arata ca "Scudaplast" a livrat marfa de 380 milioane lei si a incasat 379 milioane lei. Mai mult, in primele luni ale anului 2001, RATC a platit si restantele pe 2000, de 41 milioane, catre "Scudaplast". Platile au fost facute, in proportie de 80%, cu dispozitii de plata, adica cu "bani in mina". Si aceasta in timp ce Girlea se plinge ca-i lipsesc lichiditatile.
Argumente puerile
"Cind este vorba de produse consumabile, fara care activitatea de transport nu poate continua, sintem nevoiti sa platim, pentru a achizitiona marfa", s-a justificat Girlea. Cu alte cuvinte, potrivit declaratiilor lui Girlea, activitatea RATC "nu poate continua" pentru ca regia nu are mochetele complete, pe jos, in tramvaie. Adica o parte buna din marfa in valoare de aproape jumatate de miliard de lei pe care "Scudaplast" Vinatori a livrat-o RATC-ului in 2001. (Catalin PRISACARIU)

Comentarii