O bomba ticaie la Aeroport

miercuri, 01 august 2001, 23:00
2 MIN
 O bomba ticaie la Aeroport

Situatia de la Aeroport va fi dezamorsata astazi. Presedintele Consiliului Judetean (CJ), Lucian Flaiser, va primi in aceasta dimineata raportul final al comisiei de expertiza care a analizat stadiul lucrarilor de la Aeroport. Conducerea CJ s-a abtinut in continuare de la a furniza date concrete referitoare la o eventuala frauda la Aeroport. Insa, neoficial, se discuta deja despre posibilitatea rezilierii contractului cu antreprenorul general al lucrarilor, Societatea "Inproiect" SA.
Aceasta a fost, de altfel, si singura varianta luata in calcul, respingindu-se ideea vinovatiei conducerii Aeroportului sau a reprezentantilor CJ in Consiliul de Administratie. "La ora 10 vom cunoaste exact situatia de la Aeroport. La ora actuala se discuta de o diferenta de 2,5 miliarde intre situatia de fapt si cea din hirtii. Doar expertiza tehnica si contabila va demonstra insa cu claritate daca si cine este vinovat de acest fapt. Nu ne vom da inapoi de la a rezilia contractul cu «Inproiect» daca rezultatele comisiei de ancheta o vor impune", a declarat secretarul CJ, Ion Serbina.
Diferenta de 2,5 miliarde amintita de Serbina se poate explica fie prin "umflarea" facturilor de catre constructor, fie prin raportarea unor situatii de lucrari fictive. Comisia de ancheta a analizat intreaga investitie, de la demararea lucrarilor in 1996 si pina acum. Cea mai mare parte a lucrarilor s-au desfasurat in cursul anului trecut, tot atunci avind loc o alta ancheta, a Serviciului de Audit al CJ. Comandantul de atunci al Aeroportului, Florian Gheorghica, a fost de altfel demis in urma prezentarii raportului comisiei.
In cei patru ani de cind s-a deschis santierul de la Aeroport, acesta s-a transformat intr-o adevarata groapa fara fund pentru banii publici. Costul lucrarilor a fost apreciat in 1999 la 15 miliarde lei. Numai anul trecut Aeroportul a inghitit insa 24 miliarde lei, fara ca lucrarile sa fie finalizate. Plenul CJ a alocat 9,6 miliarde lei din bugetul pe 2001 pentru santierul de la Aeroport. Inca 15 miliarde au fost promise de premierul Adrian Nastase. In cursul acestui an, la Aeroport s-au desfasurat doar lucrari marunte, baza anchetei in curs fiind reprezentata de perioada 1996-2000. "Anul acesta s-a lucrat doar sporadic: 3 saptamini in ianuarie, inca vreo doua saptamini prin martie, in general lucrari de finisare si intretinere. Vrem ca, in urma controlului, sa stabilim cu certitudine ce s-a facut si cit la Aeroport. Cei care au gresit vor raspunde", a incheiat vicepresedintele CJ, Nicolae Ivanciu. (Alexandru ZANOAGA)

Comentarii