Primaria plateste venit minim la saraci, dar angajeaza detinuti pentru curatenie in oras

vineri, 02 aprilie 2004, 23:00
1 MIN
 Primaria plateste venit minim la saraci, dar angajeaza detinuti pentru curatenie in oras

SC „Salubris” va scoate pe strazile Iasului detinuti. „Am semnat un contract cu Penitenciarul, sa ne puna la dispozitie 20 de oameni. Incepind de saptamina viitoare, acestia vor curata albia Bahluiului de gunoaie”, a explicat Dorinel Zeciu, seful SC „Salubris”. Zeciu a adaugat ca, in functie de comportamentul acestora, va extinde acest program. Detinutii costa pina la 20.000 de lei/ora/persoana si sint supravegheati in permanenta. Zeciu s-a aratat dezamagit de faptul ca foarte putini ieseni sint dispusi sa imbratiseze meseria de maturator. „Avem mare nevoie de personal. Din pacate, foarte putini dintre cei care bat la poarta noastra dau dovada de seriozitate. De exemplu, dupa ce semneaza contractul de angajare, unii ma intreaba daca programul de lucru este chiar cel trecut in act. Le spun ca da. Dupa aceea, nu ii mai vad”, s-a plins directorul SC „Salubris”. Nici macar cei obligati sa presteze munci in folosul comunitatii nu se inghesuie sa mature strazile. „Dintre cei 500 de beneficiari ai venitului minim garantat, astazi s-a prezentat la lucru doar unul. In zilele bune nu vin decit doi sau trei”, a adaugat Zeciu. (M.P.)

Comentarii