Primul scandal al noii puteri din Casa Patrata

joi, 21 decembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Primul scandal al noii puteri din Casa Patrata

Unitatea de monolit a sefilor Consiliului Judetean a inceput sa se clatine. Au trecut deja patru luni de la alegerile locale iar poftele care apar cind esti la putere incep sa dea tircoale celor care au pe mina Casa Patrata. Cind vine vorba de o licitatie, poftele devin chinuitoare. Vicepresedintele Mihai Popescu a vrut sa anuleze o licitatie pentru ca nu iesise "cine trebuia". Mihai Popescu este presedintele filialei judetene a ApR. Ovidiu Rosu este presedintele organizatiei de tineret a aceleiasi filiale. Rosu are o firma care a vrut sa cistige o licitatie privind achizitionarea de catre CJ a unui copiator performant, in valoare de aproximativ 400 milioane de lei. Dar n-a cistigat. Seful sau de la partid a incercat sa repete licitatia. A facut presiuni asupra membrilor comisiei de licitatie, s-a plins presedintelui CJ, Lucian Flaiser, a sustinut cauza tinarului ApR-ist prin toata Casa Patrata, stirnind, de cind a venit noua putere, primul scandal serios, cu parfum de garoafa, floarea preferata a partidului lui Melescanu.
Pe 6 decembrie, CJ a organizat o licitatie pentru achizitionarea unui copiator. Cele 300 de milioane alocate in acest scop (13.231 de dolari la acea data) au determinat 8 firme specializate sa-si depuna ofertele. Dupa o prima analiza a ofertelor, comisia de licitatie a selectat trei firme, Unixer Service SRL, Giros Company SRL si Vec Impex SRL. In final, comisia a apreciat ca cea mai favorabila oferta a fost cea a firmei Giros, care a si fost desemnata cistigatoare. Unixer si Vec Impex au contestat rezultatele licitatiei, considerind ca oferta lor a fost cea mai buna. Contestatiile au fost respinse, Giros Company raminind cistigatoare. Contractul dintre Giros si CJ urma sa fie semnat de Mihai Popescu, care detinea la acea data prerogativele de presedinte al CJ. Popescu a cerut insa anularea licitatiei, invocind "vicii in organizarea si desfasurarea ei".
Presedintele comisiei de licitatie, Nicolae Ivanciu, confirma faptul ca s-au exercitat presiuni pentru desemnarea unui alt cistigator al licitatiei. "Au fost facute unele aluzii de catre mai multe persoane. Nu mie direct, dar altor membri ai comisiei li s-a sugerat ca ar fi mai bine pentru CJ daca s-ar cumpara copiatorul de la o alta firma. Licitatia a fost cit se poate de corecta. Raspundeam cu capul daca s-ar fi petrecut ceva ilegal", a declarat Ivanciu. El a refuzat insa sa spuna cine anume a exercitat presiuni sau care ar fi fost cealalta firma preferata.
Un posibil raspuns ar fi numele uneia dintre firmele perdante, Vec Impex, care s-a clasat in final pe locul trei. La licitatie, firma propusese un pret cu aproape 50 de milioane mai mare decit cel propus de Giros. Directorul Vec Impex este Ovidiu Rosu, presedintele organizatiei judetene de tineret a Aliantei pentru Romania si membru in Comitetul Judetean al acestui partid. Iar presedintele filialei Iasi a ApR nu este altcineva decit Mihai Popescu.
Amindoi resping insa orice conotatie politica a intregii afaceri. "Nu cunosc nimic referitor la vreo interventie a domnului Popescu. In nici un caz insa nu poate fi vorba de ceva politic. Oricum, chiar daca licitatia va fi reluata, firma mea nu va mai participa. Noi am facut o propunere, iar aceasta a fost respinsa. Pentru mine, capitolul CJ este inchis", a declarat Rosu.
Mihai Popescu explica refuzul sau de a semna contractul cu Giros prin neintelegerile care ar fi existat in cadrul comisiei de licitatie. "Comisia nu a fost unitara in opinii. Au fost unele lucruri care nu s-au corelat in ce priveste preturile oferite. Am preferat sa solicitam luarea unei decizii de catre presedintele CJ, Lucian Flaiser. Nu are nici un sens sa se faca interpretari politice pe aceasta tema", a spus Popescu.
Flaiser nu se grabeste insa sa semneze contractul cu Giros. Desi comisia de licitatie a desemnat un cistigator, iar licitatia s-a incheiat de o saptamina, Flaiser amina luarea unei decizii finale. "Am avut unele obiectii fata de unele dintre clauzele contractului cu Giros. Obiectiile au fost prezentate reprezentatilor firmei, membrilor comisiei de licitatie si compartimentului juridic. Daca Giros va fi de acord cu observatiile mele, vom semna contractul chiar miine – azi, n.r. Daca nu, vom discuta cu urmatoarea clasata, oricare ar fi ea", a precizat Flaiser.
Presedintele CJ a exclus posibilitatea reluarii licitatiei. Daca Giros va pierde contractul cu CJ, a doua clasata ar putea fi desemnata cistigatoare. Aceasta nu ar fi insa firma ApR-istului Ovidiu Rosu, ci Unixer Service. (Alexandru ZANOAGA)

Comentarii