Purtatoarea de cuvint a ISJ ia bani de la stat ca sa taca din gura

miercuri, 12 februarie 2003, 00:00
2 MIN
 Purtatoarea de cuvint a ISJ ia bani de la stat ca sa taca din gura

Purtatoarea de cuvint a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), Gabriela Paduraru, pare sa fie depasita de situatie in exercitarea atributiilor pentru care este platita din bani publici. Intrebata ieri de reporterii "Ziarului de Iasi" despre sanctiunile care trebuiau acordate de ISJ directorilor care au aprobat transferuri ilegale la clasa a IX-a, Gabriela Paduraru nu a putut oferi nici un raspuns. In urma insistentelor reporterilor care incercau sa afle daca seful ISJ a trimis in scoli sanctiunile promise directorilor, purtatoarea de cuvint a oferit in final un raspuns la intimplare: "Mi se pare ca au fost trimise". Apoi a adaugat: "Inspectorul scolar general nu este in acest moment in institutie, are telefonul inchis si nu-mi permit sa-l deranjez acasa. Nu are cine sa-mi ofere informatii despre acest lucru. Nici inspectorul Adrian Mantu nu raspunde la telefon".
De altfel, nu este pentru prima data cind aceasta nu poate oferi un raspuns la intrebari banale legate de activitatea ISJ. Adesea, aceasta invoca diverse motive pentru care nu-si poate contacta sefii. "Nu-mi pot permite sa-i sun pe banii mei", s-a scuzat in urma cu doua zile.
De mai bine de o saptamina, de cind ISJ a incheiat ancheta transferurilor ilegale din liceele iesene, Mihai Dumitriu evita sa anunte public numele celor gasiti vinovati si masurile luate impotriva lor. De altfel, seriozitatea anchetei derulate de ISJ poate fi sub semnul intrebarii atita vreme cit, dupa ce "Ziarul de Iasi" a prezentat peste 30 de transferuri ilegale, inspectorii scolari au "descoperit" doar 10, pentru care directorii vor primi o simpla nota observatorie, cea mai usoara sanctiune prevazuta de lege.
(M. RATA)

Comentarii