Se intorc evreii ieseni

vineri, 17 septembrie 2004, 23:00
1 MIN
 Se intorc evreii ieseni

Evreii ieseni au inceput sa se intoarca acasa. Serviciul de Stare Civila primeste lunar aproximativ 50 de solicitari din partea unor cetateni israelieni de origine romana. „Majoritatea cererilor se refera la procedurile necesare pentru redobindirea cetateniei romane. Conform legilor dinainte de 1989, emigrantii isi pierdeau automat cetatenia romana, asa cum a fost cazul si cu evreii. Acum, acestia au nevoie de cetatenia romana pentru a-si revendica diversele proprietati pe care le-au avut in tara”, a explicat Renata Puscasu, sefa serviciului de stare civila.
Conform precizarilor Renatei Puscasu, de la inceputul anului si pina acum, aproximativ 50 de ieseni s-au prezentat la Starea Civila pentru a obtine adeverinte ca nu sint casatoriti. „Este cazul celor care vor sa plece la munca in Israel sau in statele arabe si unde li se cere un astfel de act. Israelul are o politica foarte dura in privinta imigrarilor, iar autoritatile de acolo vor sa fie sigure ca romanul nu va solicita reintregirea familiei”, a spus Puscasu. Cererile adresate de ieseni pe acest subiect sint insa respinse invariabil. Legislatia romana nu prevede posibilitatea eliberarii unei astfel de adeverinte. „Noi de la Iasi nu putem sti daca solicitantul nu s-a casatorit in alta localitate, pentru ca nu exista o evidenta centralizata. Nu putem decit sa eliberam adeverinte ca cetateanul nu s-a casatorit la Iasi, ceea ce insa este insuficient pentru a pleca la munca in Israel”, a incheiat Puscasu. (A.Z.)

Comentarii