Vinul de Cotnari a dat din nou in clocot

luni, 26 martie 2001, 23:00
2 MIN
 Vinul de Cotnari a dat din nou in clocot

Eterna problema a dreptului de proprietate a rabufnit iar, dupa ce Comisia Judeteana de Fond Funciar (CJFF) a anulat 230 de procese-verbale de punere in posesie din satul Hodora. "Oamenii si-au primit inapoi 125 de hectare de teren, in 1995-1996 si in mai 2000, actiune validata de comisia judeteana. Acum o saptamina insa, aceeasi comisie ne-a comunicat ca procesele-verbale se anuleaza, pentru ca nu au suport legal", a declarat, nedumerit, primarul comunei Cotnari, Vasile Cretu.
Cheia intregii afaceri se afla la fostul IAS, actuala SC "Cotnari" SA. Retrocedarea celor 125 de hectare disputate s-a facut pe vechile amplasamente ale proprietarilor, respectiv pe terenul SC "Cotnari". Dupa spusele primarului, initiativa anularii punerii in posesie a apartinut tocmai fostului IAS. "Societatea a trimis o adresa la Prefectura, cerind anularea proceselor-verbale. In urma acestei adrese, CJFF a trimis fiecarui cetatean cite o hirtie prin care il anunta ca procesul-verbal de punere in posesie a fost anulat", a spus Cretu.
Prefectul Corneliu Rusu Banu sustine ca intreaga actiune a CJFF este destinata remedierii unor greseli facute de Comisia Locala de Fond Funciar. "Au fost inregistrate nereguli privind amplasamentul si suprafata de teren retrocedata. A fost o greseala pe care am anulat-o. Joi si vineri, o armata de functionari de la Prefectura, OCAOTA si Directia Agricola se vor deplasa la Cotnari. Fiecare caz in parte va fi reanalizat. Garantez, insa, ca oamenii isi vor primi pamintul, tot in cadrul fostului IAS, dar dupa ce terenul va fi masurat cum trebuie, astfel incit sa se elimine orice greseala", ne-a asigurat prefectul.
De cind s-a instalat oficial ca prefect, Corneliu Rusu Banu s-a apucat sa reanalizeze tot: titlurile de proprietate emise de fosta putere, titlurile de proprietate anulate de fosta putere, procesele- verbale intocmite de fosta putere, ordinele date de fosta putere si, practic, tot ce a facut fosta putere. Argumentul sau este simplu: pina in 2000, la putere au fost taranistii, care ar fi aplicat legea cu picioarele. "Taranistii au dat pamintul cui au vrut si cit au vrut. Au dat la ai lor, si nu au dat la altii, pentru ca erau PDSR-isti. Daca Vasile Lupu voia sa faca dreptate, trebuia sa dea pamint la toti, nu doar la unii", a exclamat, furios, prefectul.
Fostul deputat PNT-CD Vasile Lupu considera, insa, ca actiunile actualului prefect sint determinate de dorinta de razbunare. "Nu cunosc in amanunt situatia de la Cotnari, dar cred, totusi, ca prefectul si-a depasit atributiile. Nu prefectul este in masura sa aprecieze legalitatea modului in care s-a acordat un titlu de proprietate, ci doar instanta de judecata. Este absurd sa incepi sa anulezi titluri doar pentru ca au fost date de altii. Voi inainta primului ministru un memoriu referitor la actiunile lui Rusu Banu si voi cere demiterea acestuia. Oricum, voi acorda asistenta juridica oricarui cetatean care va fi lezat in drepturile sale de catre prefect", a incheiat Vasile Lupu. (Alexandru ZANOAGA)

Comentarii