Nu mai este statie de tramvai la CET

marți, 02 noiembrie 2010, 00:55
1 MIN
 Nu mai este statie de tramvai la CET

Mai multi calatori s-au aratat nemultumiti de faptul ca RATP a desfiintat o statie pentru calatori. Concret este vorba despre statia din zona Baumax-CET din Tudor Vladimirescu.

"Nu stim ce s-a intimplat, dar acolo nu mai este statie. Pe noi ne ajuta mult, pentru ca lucram in zona. Acum trebuie sa mergem mai mult pe jos. In situatia asta sintem citeva zeci de persoane, nu doar eu", a declarat Ioana P.

De cealalta parte, oficialii regiei de transport au specificat ca statiile din zona respectiva au fost modificate inca de acum 2 luni.

"In zona mentionata era o statie la reprezentanta Ford si una la Baumax. Politia nu ne mai da voie sa facem statii in apropierea trecerilor de pietoni. Ca atare, statia de la Baumax a fost mutata cu 50 de metri mai in spate, iar cea de la Ford, desfiintata", a explicat Adrian Mihai, purtatorul de cuvint al RATP.

Acesta a adaugat ca modificarile au fost discutate in Comisia de Circulatie, Politia Rutiera fiind cea care a luat decizia de schimbare.

Comentarii