Permis suspendat 5 ani soferilor ce beau o bere

Subtitlu

marți, 13 aprilie 2010, 23:27
2 MIN
 Permis suspendat 5 ani soferilor ce beau o bere

Soferii care se urca la volan dupa ce au consumat bauturi alcoolice pina la limita penala ar putea sa ramina fara permisul de conducere cel putin cinci ani. Un proiect legislativ initiat de deputatul Tudor Ciuhodaru prevedere inasprirea masurilor legislative care se aplica soferilor gasiti la volan sub influenta bauturilor alcoolice.

Initiativa este un proiect legislativ de modificare si completare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. "Romania se confrunta cu un numar important de victime din accidente rutiere. 2.729 de morti si 8.903 de raniti grav in 2009, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Politiei. Ne situam pe locul doi in Uniunea Europeana la numarul de morti pe sosele. Consumul de alcool este una din cauzele frecvente de perturbare a capacitatii de conducere intrucit reduce viteza de reactie si precizia miscarilor si poate determina scaderea acuitatii vizuale si auditive a soferilor. Soferii aflati sub influenta alcoolului incalca adesea normele de circulatie, conduc cu viteze excesive, se angajeaza in depasiri neregulamentare sau executa viraje in mod periculos", a declarat deputatul Ciuhodaru.

Proiectul acestuia prevede masuri drastice. Astfel, in cazul conducerii sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie potrivit legii o infractiune (cind se anuleaza permisul), proiectul prevede ca soferului sa-i fie suspendat permisul pentru cinci ani, nu 3 luni, cit este acum. In cazul in care soferul beat provoaca un accident din care rezulta vatamarea corporala sau decesul unei persoane, proiectul prevede anularea permisului de conducere.

Proiectul urmeaza sa fie depus la Camera Deputatilor si se bazeaza si pe un studiu al Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii, care arata ca procentul soferilor sub influenta bauturilor alcoolice implicati in accidente rutiere, respectiv 44,5%, este aproape dublu fata de cel al conducatorilor auto care nu au fost niciodata implicati in accidente, respectiv 24,5%.

Comentarii