Raportul expertilor din „Dosarul tramvaiului-ghiulea”: 1.500 pagini

miercuri, 18 mai 2011, 22:52
3 MIN
 Raportul expertilor din „Dosarul tramvaiului-ghiulea”: 1.500 pagini

Tramvaiul implicat in accidentul de la Fundatie avea sistemul de frinare functional. Aceasta este concluzia oficiala a expertului care a intocmit raportul de expertiza tehnica a vagonului. In plus, acesta a mentionat in document ca toate cele trei sisteme de frinare ale tramvaiului au fost actionate de vatmanul Cristian Diaconu, cel care conducea vagonul in momentul accidentului.

Barbatul insotit de aparatorii sai au fost prezenti ieri-dimineata la sediul Politiei Rutiere unde anchetatorii le-au prezentat raportul de expertiza. Avocatii s-au aratat nemultumiti de faptul ca nu au putut studia indeajuns documentul, acesta avind peste 1.500 de file, si au cerut o copie a acestuia. "Nu am avut posibilitatea de a lua cunostinta in totalitate de continutul raportului de expertiza. Are in jur de 1.500 de pagini cu tot cu anexe si 38 de pagini concluziile si raspunsurile finale. In aparenta, din cite am observat, concluziile finale ar fi acelea ca, in momentul respective, frinele tramvaiului si vagonul functionau la parametri normali, insa tot din continutul concluziilor am constatat ca in raportul de expertiza este inserat faptul ca frina electrodinamica, precum si celelalte frine au fost actionate integral in momentul accidentului pina la limita, ceea ce confirma declaratia data de clientul nostru", a precizat avocata Anca Dragoi, unul dintre avocatii care il reprezinta pe vatman.

Aceasta a mai precizat ca in concluziile raportului se mentioneaza faptul ca unul din sistemele de frinare a vagonului ar fi putut sa nu functioneze normal. "Desi intr-o mica masura exista posibilitatea ca frina electrodinamica, in anumite situatii, sa nu functioneze la parametri normali", a mai precizat avocata Dragoi.

Aparatorii vatmanului spun ca dupa ce vor studia amanuntit intregul raport vor decide daca vor avea obiectii in ce priveste concluziile expertului. In plus, acestia spun ca la nivel national nu exista un expert specializat pentru efectuarea verificarilor in cazul tramvaielor. "Cel care a facut aceasta expertiza s-a pronuntat in masura in care si dumnealui are specialitatea necesara sa o faca. Noua ne-ar trebui, pentru material rulant si transport urban pe sine, un expert specializat in aceasta materie. Or, in Romania, in acest moment, nu exista asemenea experti. Acestia ar trebui sa fie in subordinea Autoritatii Feroviare. La nivel national nu exista reglementari pentru transportul urban pe sine. Sint doar citeva, si acelea destul de sumare, vizavi de transportul cu metroul si cu trenul. Atit", a mentionat si avocata Alina Popescu.

In timpul expertizei, vagonul implicat in accident a fost supus la peste 50 de probe de frinare atit pe bulevardul Carol I, unde s-a produs accidentului, cit si pe Canta. Verificarile au aratat ca, la o viteza de 50 de kilometri pe ora, cu toate sistemele de frinare actionate odata, tramvaiul putea fi oprit in 15 metri. Actionate separat, frinele ar fi oprit vagonul intr-o distanta de 40 de metri.

Accidentul in care a fost implicat tramvaiul condus de Diaconu s-a petrecut la sfirsitul lunii martie in zona Bibliotecii Centrale. Vagonul a lovit mai multe autoturisme care asteptau la culoarea rosie a semaforului. In urma accidentului, un angajat al Penitenciarului Iasi, care era in timpul serviciului a decedat, iar o colega de-a sa a fost grav ranita.

Comentarii