Razboiul din Liban aduce refugiati la Iasi

Conflictul izbucnit intre Israel si Liban acum 24 de zile a determinat intoarcerea in Romania a numeroase familii. Unul dintre membrii acestor familii este cetatean roman care a preferat sa isi aduca familia in tara pentru siguranta lui si a copiilor. Printre cei care au parasit Libanul pentru Romania se numara si cele sase familii care au ajuns la Iasi in urma cu aproape doua saptamini. Aproape toti „capii familiei“ sint libanezi care au facut facultatea aici, s-au casatorit cu romance, dar au preferat sa se intoarca in Liban, unde si-au profesat meseria invatata pe plaiurile moldovene.
Exista insa si o exceptie.
Jabr Marwan Aslan, ajuns pentru prima data in tara de origine a sotiei sale, locuieste acum intr-o casa cu trei camere din satul Strunga. Impreuna cu sotia, Mounira, cei doi copii ai sai, Omar, de patru ani, si Lara, de un an si jumatate, soacra, cumnata si cumnatul sau impart trei paturi in casa bunicii sotiei sale. A parasit Beirutul, oras in care locuia si muncea la o firma de papetarie, din teama pentru copiii sai, si a ajuns sa locuiasca intr-o casa batrineasca, impreuna cu cei sapte membri ai familiei sale si cu cei doi bunici. „Am plecat din Beirut in timpul bombardamentelor. Avioanele treceau deasupra capetelor noastre ca pasarile. Totul in jurul nostru era ras de pe fata pamintului. Ne-am miscat foarte repede deoarece convoiul trebuia sa plece in citeva ceasuri. Am luat doar doua genti si citiva dolari care erau prin casa si am fugit“, ne-a marturisit Mounira Aslan. In drumul dispre Beirut spre Iasi, celor doi li s-au furat din rucsaci o cutie de lapte si un pachet de pampers, iar acum, dupa cum ne-au povestit, se chinuiesc enorm pentru ca nu au bani sa isi cumpere alte produse. „Copiii mei au astm, fiica si sotul s-au imbolnavit, au facut o alergie puternica. Nu stiu de la ce si nici nu avem bani sa mergem la doctor“, ne spune Mounira. Desi trec prin momente foarte grele, bunicii avertizindu-i ca nu-i mai pot tine mult in casa lor – „doar pe fiica mea si pe ceilalti doi nepoti mai pot sa-i tin la mine, pe ei patru nu pot sa-i ajut, ei trebuie sa plece“, a afirmat Zinica Geaman – acesti tineri cer doar sa fie lasati sa munceasca.
„Daca doream sa ma simt ca la o inchisoare, ramineam in Liban“

„Statul roman ne-a oferit doar viza de emigrant, cu care nu pot face nimic. Nu ma pot angaja, nu pot iesi nici macar din judetul Iasi daca nu cer voie. Nu am viza de munca. Nu cerem nimic de pomana. Vreau sa ne ajute autoritatile cu o locuinta in Iasi, pentru o scurta perioada, cit ne revenim si noi. Chiriile sint atit de scumpe“, a mentionat Jabr Aslan.
Copiii sint inca foarte mici, se pot juca cu verii lor exprimindu-se in limbajul lor special pe care adultii nu-l pot intelege. Dar chiar si asa, Omar, fiul cel mare, doreste sa se intoarca in Liban „pentru ca acolo am calculator“, spune acesta.
Nemultumiti de atitudinea statului roman, cei doi au dorit de mai multe ori sa se intoarca acasa, dar grija pentru viitorul celor mici i-a impiedicat. „Sotia mea este romanca, copiii mei au certificat romanesc, deci nici eu nu sint un nimeni. Cei de la Politie m-au plimbat zi de zi in oras, 10 euro pe zi pe care nu mai am de unde sa ii scot. Noroc de dr. Zaki ca ne-a ajutat cu vizele, ca altfel nu stiu ce ne faceam. Am fost lasati in paragina. Daca doream sa ma simt ca la o inchisoare, ramineam in Liban“, a incheiat Jabr Marwan Aslan.
„Am luat doar pijamalele copiilor si doua bluze“
Cazul lor nu este unic. Toate celelalte familii se confrunta cu aceleasi probleme: lipsa spatiului pentru locuit, a vizelor de sedere, care ii impiedica sa „evolueze“, a banilor, care aproape la toti s-au terminat.
Intr-o locuinta cu trei camere din Canta locuiesc acum 11 oameni. Cei patru membri ai familiei Mohsen traiesc intr-o incapere oferita de sora Ioanei Mohsen, pentru o scurta perioada de timp. „Am lasat in urma munca de 20 de ani. Am luat doar pijamalele copiilor si doua bluze, pe care le-am aruncat in graba in rucsacii copiilor. Cind am plecat noi, soarele nu mai stralucise de o saptamina pe cerul minunat al Libanului“, ne-a marturisit cu ochii plini de lacrimi Ioana Mohsen. Fiul ei, Hatem, de noua ani, se trezeste in fiecare noapte tipind, il doreste aproape pe bunicul sau, care a ramas in Beirut. Cu totii asteapta sa se sfirseasca cosmarul si sa se intoarca in tara, sperind ca pina atunci sa nu fie nevoiti sa dorma in parcuri. „Eu vreau sa ne dea viza de sedere, nu de refugiat. Nu pot face nimic cu ea. Vreau sa imi iau permisul de munca sa pot sa profesez si sa imi intretin familia. Iar cei de la Politie ne-au spus ca pentru viza de sedere trebuie sa parasim statul roman si sa ne intoarcem. Da ce, noi avem bani de calatorii?!“, a afirmat Hadi Mohsen, medic stomatolog.
Comunitatea libaneza i-a ajutat cu vizele
Pina cind se vor lamuri problemele legate de viza, cele sase familii vor incerca sa supravietuiasca, insa asa cum ne-au descris chiar ei situatia, nu cred ca vor reusi sa iasa la capat din aceasta problema.
Comunitatea libaneza din Iasi va face tot posibilul pentru a-i ajuta.
„Noi am discutat cu cei de la Primarie, insa ne-au spus ca nu-i pot ajuta pe acesti oameni cu locuinte. Am facut acum tot posibilul pentru ca ei sa primeasca vize de refugiat. Insa noi vom continua sa ii ajutam cu tot ce este nevoie“, a afirmat dr. Zaki Chehab, libanez cu cetatenie romana care locuieste la Iasi de aproape 27 de ani.
Reprezentantii statului roman spun ca nu pot sa faca mai mult pentru refugiati.
„Statul roman a facut deja foarte multe pentru aceste persoane. Noi le-am oferit acum statutul de tolerat al statului roman pe sase luni in calitate de cetateni casatoriti cu romani, insa nu le putem oferi viza de lunga sedere fara ca ei sa nu fi parasit tara. Ar fi ilegal. Am trimis acum memoriile lor la Ministerul de Externe, tot ce tinea de competenta noastra s-a incheiat. Speram sa le rezolvam problemele cit mai curind“, a afirmat Sorin Gaita, subcomisar la Autoritatea pentru straini.