Alegatorii trimit Ministri romascani in noul Guvern

vineri, 03 decembrie 2004, 00:00
3 MIN
 Alegatorii trimit Ministri romascani in noul Guvern

Rezultatele din judetul Neamt la alegerile din 28 noiembrie arata ca
Uniunea PSD ^ PUR va avea patru deputati si doi senatori, Alianta
Dreptate si Adevar PNL – PD va avea trei deputati si un senator, iar PRM
va avea cite un deputat si un senator. In conditiile in care Uniunea PSD ^
PUR a obtinut, la nivel national, cel mai mare numar de voturi, teoretic are
sanse mai mari de a forma noul Guvern. Aceasta inseamna ca
parlamentarii alesi pe listele Uniunii pot spera la functii ministeriale, iar prin
plecarea lor vor fi promovati noi consilieri locali si judeteni.
La Camera Deputatilor, ordinea pe liste a Uniunii PSD ^ PUR este
urmatorarea: Ioan Munteanu, Iulian Iancu, Razvan Bobeanu si Ioan
Bivolaru.
Doua persoane de pe aceasta lista ar putea sa ocupe functii in cadrul unor
ministere. Ioan Munteanu ne-a declarat ca inca nu a primit nici o oferta,
insa el este dispus sa accepte un post in cadrul Ministerului Administratiei
si Internelor sau in Ministerul Agriculturii, iar Iulian Iancu este posibil sa
ocupe fotoliul de ministru al Industriilor. Daca aceasta varianta se va
confirma, lista de candidati va cobori mai jos, urmatorii fiind Dan Arvatescu
si Valerica Fratila. In cazul in care Dan Arvatescu va ajunge in Parlament,
acesta va crea o mare bucurie unui coleg de partid. Locul lui in Consiliul
Local va fi ocupat de urmatorul pe lista, adica de directorul Liceului cu
Program Sportiv, Petrica Sandu. In celalalt caz, al lui Valerica Fratila,
accesul acestuia in Camera Deputatilor va lasa liber scaunul de
vicepresedinte al Consiliului Judetean Neamt. Acesta va fi ocupat in urma
organizarii de noi alegeri pentru functia de vicepresedinte care, obligatoriu,
va trebui sa fie din rindul membrilor PUR. „Consider ca ar fi un c?stig pentru
cei din Neamt sa ajung ?n Camera Deputatilor. Am si experienta ?n
domeniul administratiei. Dar vom sti ?n urmatoarele doua saptam?ni despre
ce este vorba”, a declarat Valerica Fratila, referindu-se la experienta de mai
putin de sase luni in administratie pe care a capatat-o in cadrul Consiliului
Judetean.
Uniunea PSD ^ PUR va avea doi reprezentanti in Senatul Romaniei: Ioan
Chelaru (PSD) si Silvia Ciornei (PUR).
Plecarea in Parlament a lui Ioan Chelaru va lasa un loc liber in Consiliul
Local, cel care ii va lua locul fiind directorul Colegiului Tehnic „Miron
Costin”, profesorul Laurentiu Leoreanu. Daca Silvia Ciorei va fi promovata
intr-o functie ministeriala – daca Uniunea PSD ^ PUR va ajunge sa formeze
Guvernul -, postul acesteia de senator va fi ocupat de Marius Tudor
Munteanu.
Alianta „D.A.” PNL-PD va fi reprezentata in Camera Deputatilor de Dorin
Ursarescu (PNL), Marius Rogin (PD) si Vasile Pruteanu (PNL). Dupa
alegerile din luna iunie, cei trei au fost alesi consilieri judeteni. Deoarece,
dupa alegerile din 28 noiembrie, nemtenii i-au trimis in Parlament, locurile
lor in Consiliul Judetean vor fi luate de Mihai Negura (PNL), Mihai Niculita
(PNL) si Aurelian Pitrinjel (PD).
La Senat, singurul mandat al Aliantei a fost ocupat de Serban Stratila, care
va trebui sa cedeze scaunul de consilier local al municipiului Piatra Neamt
in favoarea urmatorului candidat aflat pe lista.
Modificari in lista de senatori si deputati ai Aliantei „D.A.” ar putea sa apara
si dupa turul doi pentru alegerile prezidentiale. Daca Traian Basescu va
ajunge presedintele Romaniei, va trebui sa-si desemneze primul ministru
care sa formeze Guvernul. Intr-un posibil Guvern de coalitie, parlamentarii
de Neamt ar putea sa acceada in functii in diferite structuri din cadrul
ministerelor.
La PRM, situatia rezultata dupa alegerile generale nu va aduce modificari
in ceea ce priveste structurile locale rezultate in urma alegerilor din luna
iunie. Deputatul Dumitru Puzdrea este din Bucuresti, la fel si senatoarea
Georgeta Viorica Pompilia Moisuc. (Lucia CRAINICU)

Comentarii