Betia crimei

joi, 19 iulie 2001, 23:00
4 MIN
 Betia crimei

Violenta caracterizeaza din ce in ce mai multi membrii ai societatii contemporane. Frustrarile, umilintele, nereusitele zilnice, constiinta unei existente mizere, dublate de convingerea ca nu se poate face nimic pentru a evada din acest univers al saraciei, ii determina pe nemteni sa renunte la orice bariera rationala. Acasa sau pe strada, tensiunea acumulata de ani intregi se dezlantuie sub forma unei violente, de multe ori gratuita sau exagerata fata de pretextul care a declansat-o, violenta careia ii cad victime necunoscuti, prieteni sau chiar rude. Alcoolul, pentru multi nemteni singura cale de "evadare", insoteste si agraveaza, in peste jumatate dintre cazuri, aceste manifestari violente.
Sub zodia crimei
Autorii majoritatii omorurilor comise in ultimii ani erau sub influenta alcoolului in momentul in care, cu singe rece, au ucis. Realizind o harta a celor mai violente medii, se constata ca cele mai frecvente crime se petrec in mediul rural. Certurile legate de pamint, nivelul de educatie, asociate cu bautura, sint cele mai frecvente cauze care-i imping pe semenii nostri sa-si omoare fratele, sora, sotia, mama sau tatal. Un "calendar" al crimelor nu poate fi intocmit cu exactitate. Sint luni in care nu se intimpla nici un omor. Exista situatii cind, in numai citeva zile, sint inregistrate 3-4 astfel de infractiuni.
Cele mai violente luni ale anului trecut au fost octombrie, cind au fost inregistrate sase omoruri, trei dintre acestea consecutive, in intervalul 22-25 octombrie, si august, cu cinci omoruri inregistrate. Sub zodia mortii au fost si lunile noiembrie, cind au fost comise patru omoruri, iunie si martie, cu cite trei omoruri inregistrate. La polul opus s-au situat lunile iulie, aprilie si februarie. Furia criminala pare ca a scazut in 2001, in primele sase luni ale anului fiind comise doar sase crime, insa trebuie mentionat ca lunile cele mai singeroase, august si octombrie, nu au trecut inca. Victime ale furiei dezlantuite a ucigasilor cad atit copii, cu virste fragede, cit si batrinii, agresorii avind si ei virste cuprinse intre 17 si 70 de ani, provenind din diverse zone ale societatii, semn ca betia ucigasa a cuprins societatea in ansamblul ei.
Cele mai violente perioade sint cele in preajma sarbatorilor crestine, cind, in mediul rural, sint organizate hramurile parohiilor. Nici Craciunul, Anul Nou sau Sfintele Sarbatori de Pasti nu ies din acest cadru. Autorii acestor abominabile fapte sint oameni tineri, virsta medie fiind de 30-35 de ani.
Criminal la 17 ani
Crimele comise anul trecut in Neamt situeaza judetul pe locul IV in tara. "Peste 90% din omorurile inregistrate s-au produs pe fondul consumului de alcool, de multe ori in cantitati exagerate. Pe acest fond, multe caractere se schimba, dindu-se curs instinctelor primare. Cei mai multi dintre cei care au fost implicati in crime au recunoscut ca au actionat sub un impuls de moment, aproape inconstient, si au incercat sa se ascunda in spatele betiei. Aceasta nu a constituit niciodata o circumstanta atenuanta!", a declarat colonelul Costache Pricope, adjunctul comandantului Politiei Roman.
Gabriela Turculet, o mama de 26 de ani, care, intr-un moment de ratacire alcoolica, si-a omorit in bataie copilul de doar 3 luni, a declarat politistilor: "As vrea sa-mi aduc aminte ce s-a intimplat! As vrea sa stiu exact ce i-am facut lui Vladut!".
Un caz la fel de cutremurator a fost cel al lui Casian Milea care, la doar 17 ani, s-a alaturat listei ucigasilor din judet.
"Eram beat, de asta cred ca am facut crima! Bausem in acea zi trei litri de vin si o sticla de lichior negru. Nu prea imi faceam griji ca o sa fiu prins, dar oleaca tot imi era teama!", a marturisit Casian Milea.
Criminal executat
Crimele inregistrate pot fi impartite in doua categorii: cele comise cu premeditare, cind intre autor si victima mocneste un conflict mai vechi, si crime conjuncturale – care sint cele mai frecvente. In ultima categorie se detaseaza crimele comise in mediul familial. Un exemplu de cruzime deosebita s-a inregistrat vara trecuta. Marian Onode, in virsta de 34 de ani, din Tamaseni, a batut-o pe sotia lui, Cristina, cu un melesteu, cu pumnii, picioarele si cu un par. Apoi, a dat foc hainelor de pe sotie. Ca sa vada daca mai traieste, criminalul si-a ars victima cu tigara. Nestiind ca mama lor este moarta, cei trei copii ai familiei au dormit toata noaptea linga cadavru. A doua zi, cind s-a dus sa anunte Politia despre fapta sa, criminalul era inca sub influenta bauturii.
Codul Penal, la articolele 174, 175, 176, prevede ani grei de puscarie pentru criminali. Astfel, in functie de gravitatea faptei si de circumstantele in care acestea s-au petrecut, pedepsele sint de la 10 ani, pina la inchisoare pe viata. Tilharia, asociata cu omorul, a facut ca autorul uneia dintre cele mai cumplite crime inregistrate in Roman sa fie condamnat la moarte si executat. Intimplarea s-a petrecut in anii ’80, la parterul unui bloc de pe strada Anton Pann, cind inginerul Cozma a fost lovit drept in inima cu un cutit de catre doi tineri, care au venit la furat. La aceste crime se adauga si nenumaratele batai, finalizate cu internari in spitale. Cele mai numeroase dintre aceste conflicte se deruleaza in preajma barurilor, in discoteci – tot pe fondul consumului de alcool. (Lucia CRAINICU)

Comentarii