Elevii claselor a VIII-a vor experimenta noile standarde de evaluare

luni, 12 ianuarie 2004, 00:00
1 MIN
 Elevii claselor a VIII-a vor experimenta noile standarde de evaluare

Elevii claselor a VIII-a vor fi evaluati si dupa noile standarde de evaluare propuse de minister,
in paralel cu evaluarea devenita deja clasica. Avind in vedere ca aceasta
noua evaluare este, deocamdata, un experiment, profesori vor trece notele
in catalog, ca si pina acum, dar vor tine si o evaluare separata, conform cu
noii indicatori stabiliti, aceste note neavind nici o importanta la admiterea
care se va desfasura in vara. Cu toate ca mai sint doar citeva saptamini
pina la aplicarea acestor noi reguli, scolile romascane nu au primit inca
nimic oficial din partea ministerului, singurele informatii existente despre
noile bareme circulind pe internet. Conducerea ministerului este convinsa
ca acest nou sistem de notare va aduce un plus de obiectivitate in
evaluarea elevilor si va fi introdus in mod oficial in toate scolile din tara, la
clasele V-VIII, in anul scolar viitor. Aceste standarde se impun ca o
necesitate in conditiile in care ponderea mediilor la gimnaziu a ajuns la
50% din media cu care se intra la liceu. „Pentru admiterea din acest an mi
se pare o pondere prea mare a notelor de la gimnaziu, pentru ca evaluarea
elevilor depinde destul de mult de subiectivitatea profesorilor”, a spus
profesoara Ana Vlaicu, directoarea Scolii nr.5. Profesorii considera ca cei
mai avantajati de cresterea ponderii mediilor de la gimnaziu sint elevii din
mediul rural. Sistemul de admitere la liceu bazat pe mediile din anii de
gimnaziu tinde sa-i transforme pe elevi in vinatori de note, chiar daca vor
exista anumite standarde pentru notare. (Cosette ZANOCEA)

Comentarii