HCM Roman a pierdut la mustata in fata campioanei

sâmbătă, 05 februarie 2005, 00:00
2 MIN
 HCM Roman a pierdut la mustata in fata campioanei

Vineri dupa-amiaza, incepind cu ora 16, echipa romascana de
handbal feminin HCM Roman a intilnit, pe propriul teren, campioana
Romaniei la handbal, Silcotub Zalau. La finele timpului regulamentar
de joc, romascanele au pierdut la doua goluri diferenta, 24-26, la
pauza 10-14. Meciul, care s-a anuntat inca din start unul foarte dificil
pentru handbalistele romascane, a umplut pina la refuz tribunele Salii
Polivalente din Roman.
Inceput intr-o nota de dominare a echipei oaspete, partida de la
Roman a fost controlata, aproape in intregime, de catre mult mai
galonata echipa din Zalau, in a carei componenta se afla nu mai putin
de cinci jucatoare care fac parte din lotul national de handbal feminin
al Romaniei. Chiar daca au inceput in forta jocul, handbalistele din
Zalau nu s-au distantat prea mult pe tabela de marcaj, diferenta de
patru goluri existenta la pauza datorindu-se, in mare parte, fricii de
joc si retinerii de care au dat dovada handbalistele romascane. „S-a
vazut in jocul nostru faptul ca echipa s-a speriat de adversarul pe
care il intilneste. Am jucat in compania campioanei, insa cred ca ne-
am descurcat destul de bine. Lipsa de experienta a echipei noastre
in astfel de jocuri si-a spus cuvintul inca o data. Poate, pe viitor, vom
stia ce avem de facut la astfel de meciuri. Oricum, daca ar fi sa facem
o analiza generala a jocului, cred ca echipa noastra s-a descurcat
destul de bine, lucru care demonstreaza ca sintem pe drumul cel
bun”, ne-a declarat profesorul Dan Moisii, antrenorul secund al HCM
Roman.
Acesta a fost singurul tehnician prezent pe banca de rezerve a HCM-
ului, antrenorul principal Liviu Paraschiv lipsind de la aceasta partida,
din cauza unei raceli puternice suferita in ultimele zile.
Printre cele mai bune marcatoare ale echipei romascane s-au
numarat Irina Totir (noua goluri) si Alexescu (sapte goluri). La finele
saptaminii viitoare, romascanele vor juca, tot pe teren propriu, in
compania echipei Universitatea Remin Deva. (Bogdan GOTCA)

Comentarii