Hoti prinsi in flagrant in biserica

joi, 08 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Hoti prinsi in flagrant in biserica

In dupa amiaza zilei de 7 martie, in jurul orei 12, femeia de serviciu de la biserica "Precista Mare", din Roman, a observat, in momentul in care a intrat in biserica pentru a face curatenie, ca in biserica se afla o persoana necunoscuta. Dindu-si seama ca este ceva necurat la mijloc, aceasta a incuiat usa bisericii si l-a anuntat de urgenta pe preot. Acesta a sesizat Politia si, in scurt timp, la fata locului a sosit un echipaj al Politiei Roman. Dupa ce politistii au descuiat usa bisericii, au constata ca inauntru se afla o tinara care a incercat sa fure mai multe lucruri din biserica. Luata la intrebari, aceasta a afirmat ca este din Bucuresti si a ramas in biserica dupa terminarea slujbei, pentru a incerca sa fure mai multe lucruri de valoare si bani. Ea a mai afirmat faptul ca este insotita de un prieten al sau, care s-a ascuns in podul bisericii. Deoarece nu au reusit sa il gaseasca pe barbat, politistii au apelat la ajutorul pompierilor, care au trimis la fata locului o autospeciala cu echipament corespunzator unei astfel de actiuni. Timp de aproape trei ore, politistii au cotrobait biserica, au cautat prin pod si prin toate ungherele bisericii, insa nu au reusit sa-l descopere pe "prietenul" fetei. In geanta cu care tinara a vrut sa paraseasca incinta bisericii a fost gasit un telefon celular si o suma mare de bani, pe care aceasta a sustras-o din biserica "Precista Mare". In prezent, politistii romascani efectueaza cercetari pentru elucidarea acestui caz. (Bogdan GOTCA)

Comentarii