In cazul unor titularizari in invatamint Fostul inspector general Emil Creanga, gasit vinovat de catre MEC

joi, 30 iunie 2005, 23:00
1 MIN
 In cazul unor titularizari in invatamint Fostul inspector general Emil Creanga, gasit vinovat de catre MEC

Fostul inspector general scolar al Inspectoratului Scolar Neamt, profesorul
Emil Creanga, este cercetat in acest moment de catre politistii nemteni din
cadrul Serviciului de Combatere a Fraudelor sub aspectul comiterii
infractiunii de abuz in serviciu. Printre acuzatiile care i s-au aduse lui Emil
Creanga s-a numarat faptul ca acesta a avizat favorabil titularizarea unor
cadre didactice care nu indeplineau conditiile legale, titularizari care au
avut loc in special la scoli situate in mediul rural. In plus, Emil Creanga a
fost acuzat si de faptul ca, pe perioada cit a condus ISJ Neamt, aceasta
institutie a achizitionat, fara a respecta legea, doua autoturisme. „In acest
dosar, noi am trimis catre Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) o adresa
prin care s-a solicitat acestei institutii punctul de vedere cu privire la aceste
titularizari. Ele se fac conform unei metodologii interne si, de aceea, am
dorit sa aflam din parte MEC daca, in momentul in care s-au efectuat
aceste titularizari, ele s-au facut conform procedurilor. Am primit raspunsul
din partea Ministerului, l-am adus la cunostiinta celor de la ISJ, cit si
domnului Creanga, iar acum noi ne continuam cercetarile”, ne-a declarat
comisarul Ioan Pinzariu, seful Serviciului de Combatere a Fraudelor din
cadrul IPJ Neamt.
In adresa intocmita de catre MEC s-a specificat, printre altele, faptul ca
unele dintre titularizarile efectuate in ultimii ani nu s-au facut conform
metodologiei MEC, fiind incalcate in acest fel procedurile interne. Politistii
nemteni i-au solicitat fostului inspector general Emil Creanga sa formuleze
un punct de vedere cu privire la raportul MEC, punct de vedere ce va fi
consemnat si in dosarul de cercetare penala. (Bogdan GOTCA)

Comentarii