In primele zece luni ale anului 41 de romascani au fost cercetati pentru coruptie

vineri, 05 noiembrie 2004, 00:00
2 MIN
 In primele zece luni ale anului 41 de romascani au fost cercetati pentru coruptie

Ieri, in sala mica a Primariei Roman, reprezentati ai Ligii pentru Apararea
Drepturilor Omului (LADO), ai Ministerului Justitiei, ai Administratiei
Finantelor Publice, ai Primariei, ai Politiei, ai societatilor furnizoare de
utilitati, ai organizatiilor non-guvernamentale si ai unor institutii de
invatamint din oras au intors coruptia pe toate fetele in cadrul unei
dezbateri intitulate „Drepturile Omului si Combaterea Coruptiei”. Pe
parcursul intilnirii, fiecare participant a explicat „tangentele” pe care, prin
activitatea pe care o desfasoara, le are cu infractiunile de coruptie. In cifre,
comisarul Petru Ursuleasa, adjunctul comandantului Politiei Roman, a
precizat ca, de la inceputul anului si pina in prezent, politistii romascani au
trimis catre Parchetul de pe linga Tribunalul Neamt 14 dosare in care au
fost instrumentate cazuri de coruptie, patru dintre cazuri fiind la sesizarea
cetatenilor, iar restul rezultind in urma autosesizarii politistilor. „In aceste
dosare a fost vorba despre 65 de infractiuni, dintre care 35 au facut referire
la fapte de coruptie (luare de mita, dare de mita, trafic de influenta), iar
restul au fost infractiuni colaterale celor de coruptie, respectiv evaziune
fiscala, fals intelectual, fals sub semnatura privata sau abuz in serviciu”, a
declarat comisarul Petru Ursuleasa.
In cele 14 dosare au fost cercetate 41 de persoane: agenti de paza, agenti
ai unor agentii imobiliare, factori postali, medici, functionari de la Casa de
Pensii si de la Casa de Asigurari de Sanatate, lucratori de la Biroul
Pasapoarte si directori ai unor societati comerciale.
Tot reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie au solicitat sprijin
reprezentantilor LADO si ai Ministerului Justitiei pentru suplimentarea
fondurilor necesare organizarii de flagranturi.
O concluzie a discutiilor a fost aceea ca, in Romania, coruptia este in
floare, ca este o infractiune greu de probat, ca toata lumea se plinge ca
trebuie sa dea un cadou pentru a beneficia de un serviciu, iar societatea
civila nu se implica suficient. (Lucia CRAINICU)

Comentarii