Parintii muncesc in strainatate Copiii sint crescuti prin corespondenta

Din 9.400 de locuitori, citi numara comuna Tamaseni, 2.500 sint plecati la munca in strainatate. Daca scadem din cei ramasi copiii si virstnicii care isi petrec batrinetele crescindu-si nepotii, se vede ca
aproape jumatate din cei buni de munca trudesc pe alte meleaguri. Odata ce au prins cheag in strainatate, familiile se reintregesc pe pamint strain. Numai in ultimii doi ani, din Scoala Adjudeni au plecat
30 de copii, echivalentul unei clase. Primul val al exodului a luat barbatii si i-a dus in Israel, sa munceasca in constructii. Cel de-al doilea a luat mai ales femeile, pe care le-a facut menajere si infirmiere in Italia si in Spania. In urma lor, copiii au ramas pe mina bunicilor.
Copii si bunici
Eduard Mihoc este elev in clasa a VI-a la Scoala din Adjudeni, comuna Tamaseni. Jumatate din viata si-a petrecut-o fara tata, iar mama nu si-a mai vazut-o de patru ani. Eduard nu este orfan si nici nu este copilul unei familii dezorganizate. Parintii lui Eduard si-au cautat „norocul”, adica un trai mai bun in strainatate. Au ajuns in Irlanda si, odata ajunsi acolo, nu au mai venit niciodata acasa. Dupa ei si-au tras si celelalte neamuri. Frati, surori, cumnate si cumnati care si-au lasat si ei copiii in tara si au plecat sa munceasca pe euro. Eduard este in grija bunicilor sai. Norocul lui este ca bunicii sint inca tineri, oameni in putere si gospodari. In batatura lor cresc, acum, la batrinete, patru copii, de la 8 la 13 ani. E aproape la fel ca acum 25 de ani. Singura diferenta este ca prichindeii de atunci ii strigau „mama” si „tata” si nu „bunica”. Cei patru copii le sint nepoti – veri intre ei -, copiii copiilor care au plecat, pe rind, sa munceasca in strainatate.
Cazul lui Eduard nu este singular. Mai mult de jumatate din colegii lui de clasa sint intr-o situatie asemanatoare. In cel mai fericit caz, au acasa un parinte. „De cind au plecat, mi-am mai vazut parintii doar in poze. Sper sa-i recunosc atunci cind vor veni acasa. Imi este foarte dor de ei. Vorbim la telefon aproape in fiecare zi, dar nu este acelasi lucru”, spune Eduard, care asteapta ca, macar in acest an, parintii lui sa vina acasa, doar si pentru o perioada scurta.
Bani multi si carte putina
Profesorii sint primii care observa lipsa parintilor, chiar inainte ca pustii sa inceapa sa se laude la scoala cu cadourile trimise de parinti. „Lipsa parintilor se vede, in primul rind, in starea disciplinara a elevilor si in situatia lor la invatatura. Atunci cind erau plecati in principal barbatii, nu ne confruntam cu atitea probleme ca acum. Casa raminea casa, femeile supravegheau copiii. Acum, avem din ce in ce mai multe situatii problematice, cu copii care, ramasi nesupravegheati, absenteaza sau nu mai prezinta interes pentru
invatatura”, a spus directoarea Scolii din Adjudeni, profesoara Tereza Albert.
Odata plecati de linga copiii lor, parintii incearca sa-si suplineasca lipsa cu bani. „Ce sa-mi mai trimita parintii? Am bani, am de toate…”, spune Eduard. In aceasta situatie sint si colegii lui de clasa. Sint bine
imbracati, iar unul din doi are acasa calculator modern. Bani de cheltuiala au tot timpul in buzunar. Telefoanele mobile sint, pentru ei, un lucru comun. La una din clasele a VIII-a am facut un experiment
simplu. Am rugat copiii care aveau telefoane mobile sa le scoata pe banca. Dupa citeva minute de codeala si circoteala, jumatate din copii au in fata telefoane mobile. Arunc o privire rapida la aparatele fetelor din prima banca. Nu sint „stifturi”. Eduard are si o dorinta neimplinita. Viseaza un scuter. „In Adjudeni, ultima moda in materie de tehnica o reprezinta scuterele. Cei care sint mai marisori au deja asa ceva acasa. Vara se organizeaza adevarate raiduri in sat. Se intimpla rar, dar mai vin si la scoala cu scuterele”, spune directoarea Tereza Albert.
Pentru toti copiii cu probleme, indiferent daca este vorba de copii din familii sarace, dezorganizate sau familii cu parinti plecati in strainatate, Scoala din Adjudeni a infiintat un program educativ, in cadrul caruia toti acesti copii sint atent monitorizati si urmariti. „Ei intra in cadrul unui program atent de consiliere, care sa vina in sprijinul elevilor care ar putea intimpina probleme. Sint foarte multe activitati cuprinse in cadrul acestui program, toate atractive si care sa strineasca interesul elevilor, inclusiv organizarea de petreceri cu ocazia aniversarilor acestor copii”, a spus directoarea Tereza Albu.
Casele „stranierilor”
Cimpul care, cu citiva ani in urma, despartea satele Adjudeni si Tamaseni nu mai exista astazi. Sau, cel putin, nu in forma in care era. Intre cele doua sate au crescut, una linga alte, casele stranierilor. Case mari, unele gata ridicate, dar cu lacatul pe usa pentru ca proprietarii lor nu s-au hotarit inca sa le locuiasca. Altele, inca in constructie, dovedind dupa dimensiunile temeliei puterea financiara a familiei. „Asta este una dintre cele mai mari dureri ale mele. Niciunul din cei care au facut bani in strainatate nu a investit intr-o activitate productiva in sat, care sa duca la lansarea si dezvoltarea unei afaceri. Toti isi fac case, le doteaza cu tot ce trebuie si apoi le incuie si pleaca inapoi la munca. Chiar si familii cu copii, dupa ce si-au facut casa, isi iau si copiii dupa ei in strainatate. Cresterea nivelului de trai in comuna este o realitate, dar astept ca satenii sa se implice mai mult in dezvoltarea comunei”, a spus primarul Ieronim Andrici. (Cosette ZANOCEA)