Pentru a-si apara centralele de apartament Romascanii sar in capul Guvernului

joi, 27 mai 2004, 23:00
3 MIN
 Pentru a-si apara centralele de apartament Romascanii sar in capul Guvernului

Romascanii care si-au rupt de la gura pentru a avea centrale
termice de apartament vor fi obligati de Guvern sa le arunce pe
geam. Guvernul a hotarit ca proprietarii apartamentelor debransate situate
in localitatile urbane vor fi obligati, din noiembrie 2007, sa revina la sistemul
de incalzire centralizata sau, daca refuza, sa plateasca lunar o suma de
bani. Aceste prevederi sint incluse in strategia privind serviciul de incalzire
centralizata, elaborata de Ministerul Administratiei si Internelor, dupa ce, in
urma cu citiva ani, la presiunea cetatenilor care s-au saturat sa depinda de
vecini pentru a beneficia de servicii, milioane de romani au primit dezlegare
la montarea de centrale termice de apartament.
Noua hotarire a Guvernului inseamna revenirea la centralele termice de
cartier, veste bine primita de catre reprezentantii Goscom, nu insa si de
catre cei mai multi dintre proprietarii de apartamente. „Timp de doi ani de
zile, apartamentul meu a fost debransat. M-am incalzit cu ajutorul
aragazului si peretii apartamentului erau mereu umezi, de la condens.
Apoi, mi-am rupt de la gura si mi-am cumparat centrala de apartament. De
ce sa platesc taxa statului, pentru faptul ca mi-am cumparat centrala
termica? Nu-mi ajunge ca am platit zeci de milioane de lei ca sa pot trai
decent? Iarna am, acum, caldura si apa calda non-stop. Platesc doua
milioane de lei pentru gazul consumat, dar nu imi pare rau”, a declarat Irina
Paraschiv, in virsta de 64 de ani. „Nu le platesc nimic, dupa cit am investit
ca sa am parte de confort! Statul nu m-a ajutat cu nimic, asa ca nu are ce
sa caute pe proprietatea mea, nu are de ce sa-mi ceara bani pentru ca am
investit si nu are cum sa ma oblige sa aleg sistemul centralizat de furnizare
a agentului termic, care e si scump si nici nu-mi ofera confortul de care am
nevoie. Daca vin sa incaseze taxe pentru confort termic, lumea le va da in
cap!”, a declarat Maria Calancea, proprietar din Roman.
Incepind din anul 2000, pretul platit de romascani, iarna, pentru agentul
termic furnizat de centralele atit de laudate de stat a fost din ce in ce mai
mare. In anul 2000, factura pe o luna de iarna era de 530.000 de lei (la un
apartament cu doua camere), 650.000 de lei (trei camere) si 735.000 (la un
apartament cu patru camere). In 2001, facturile s-au dublat, chiar daca
salariile si pensiile nu au crescut cu cel mult doua – trei sute de mii de lei.
S-a ajuns la preturi de 1.100.000 de lei (doua camere), 2.250.000 de lei
(trei camere) si 2.500.000 de lei (patru camere). Si in anul 2002, facturile la
incalzire au pastrat aceleasi valori, ceea ce i-a convins pe romascani sa se
debranseze, urmarea fiind inchiderea centralelor si dezafectarea lor. Nici
centralele termice moderne, montate de Goscom in 2002 si 2003, n-au
bucurat prea multa lume, de vreme ce o factura la intretinere pentru un
apartament cu doua camere a depasit 3.500.000 de lei, in conditiile in care
proprietarii aveau parte de apa calda in trei zile ale saptaminii, timp de cite
patru ore.
Cei care si-au instalat centrale termice de apartament nu numai ca nu au
nici cea mai mica motivatie de a plati taxe statului, ci nici nu au de ce sa fie
atrasi de ideea furnizarii „cu program” a agentului termic in sistemul
centralizat si la preturi mult peste posibilitatile lor. In plus, individualizarea
consumului a eliminiat si datoriile catre furnizorii de gaz si apa, contorizarea
lor atragind intreruperea, in cazul unei restante.
Motivatia consumului crescut de gaz metan prin montarea centralelor de
apartament nu se sustine. Media lunara a consumului de gaz metan pe
centralele de cartier era de 4,5 milioane metri cubi in iernile 2000 – 2001, in
timp ce cele 11.500 de centrale de apartament montate pina in iarna 2003
– 2004 au consumat in medie, 3,3 milioane de metri cubi pe luna. Pe de
alta parte, exemplul european ii favorizeaza pe cei care au ales centrala de
apartament, in Germania, de exemplu, fiind vindute, anul trecut, 300.000
de astfel de centrale, aproape cit si in Romania.
Ca reactie la decizia Guvernului, PNL a solicitat de urgenta primului-
ministru sa „stopeze” aceasta initiativa. Liberalii considera ca Guvernul
?ncearca din rasputeri resuscitarea unui sistem muribund, sustinut din bani
publici, av?nd ?n vedere ca sistemul de ?ncalzire centralizat este falimentar
?n mai toate orasele tarii, iar sumele ?nghitite anual de acest sistem s?nt
imense. PNL considera ca strategia guvernamentala ?ncalca dreptul
cetateanului de a decide singur ce este mai bine pentru acesta si familia
sa. (Alex NISTOR, Cristiana BORTAS)

Comentarii