Raluca a cistigat pariul cu viata

In 1997, Raluca-Irina Cobzaru a absolvit un liceu din Bacau. Se punea acum problema unui viitor: ce sa faca? Sa urmeze o facultate? Cine sa o intretina? Mama ei, dintr-un sat din jurul Romanului? Tatal ei murise pe un santier din Israel. Cele doua surori mai mari, care aveau familii? Ar fi ajutat-o, dar pina cind? La 19 ani, cu o diploma de ”bac”, ce posibilitati ai? ”Am plecat din Romania cu lacrimi in ochi, dar nu aveam alternativa. Mai aveam o sora mai mica, pe bancile liceului. N-am vrut sa plec, dar viata nu tine cont de ceea ce vrei tu”, spune Raluca. Si-a cumparat bilet spre Italia, ca multe alte fete de virsta ei. A plecat singura la gara. La inceput, Roma, cu cele sapte coline, a fermecat-o. Muzee, strazi pavate, fintini arteziene, pizzerii moderne, civilizatie. O vila cu camera de luat vederi la poarta, un deputat in Uniunea Europeana si un ”job” de baby-sitter. ”Am lucrat sase luni de zile la acest deputat. Munceam de dimineata pina seara, cu citeva ore libere pe saptamina. Luam un milion de lire italiene pe luna. La un moment dat, m-am saturat de tratamentul familei si-am vrut sa plec. Deputatul nu m-a lasat. M-a amenintat ca se duce la Politie, pentru ca nu aveam acte legale. Asa ca, intr-o zi, mi-am facut valiza si am plecat. Stiam de cind am plecat ca nu ma asteapta o viata usoara si, cu toate acestea, am avut o depresie foarte puternica”, isi aminteste Raluca.
Jumatate din bani se duceau acasa
Si-a gasit un loc de munca la Western Union, tot in Roma, iar in week-end-uri avea grija de copiii unei familii. Din cele doua milioane de lire pe care le cistiga acum, o parte se duceau acasa, in Romania, iar o parte s-au dus pe o facultate prin corespondenta, din Bucuresti. O mare ”teapa”, pentru ca, in ciuda publicitatii facute, aceasta facultate nici nu avea sediu. ”Dupa doi ani si jumatate, ma saturasem de mentalitatea italienilor. Ca si noi, ei sint un popor neglijent si parvenit. Munceam foarte mult si nu aveam nici o satisfactie. Mi-am cumparat un pasaport german fals si am plecat in Irlanda. La aeroport, mi-a fost frica. Acum realizez ca mi-a trebuit un grad de inconstienta sa fac acest lucru, altfel nu ajungeam in Irlanda", spune Raluca. Ajunsa in Dublin, capitala Irlandei, Raluca isi aminteste ca prima zi in tara spiridusilor si a berii a debutat cum nu se poate mai rau: vecina de palier s-a despartit de prietenul ei si a luat Fenobarbital. Cu putina engleza pe care o stia, a chemat Salvarea si Politia. ”La Dublin am lucrat sapte luni, chelnerita intr-un bar. Erau seri in care majoritatea barbatilor imi faceau propuneri si erau scosi afara de bodyguarzi. Incredibil, dar acolo am cunoscut un roman din Nisiporesti. El mi-a propus sa lucrez intr-o banda de falsificatori de pasapoarte, dar am refuzat. Irlanda mi-a lasat un gust amar”, marturiseste Raluca.
"Vreau sa fac o impresie buna despre Romania!"
Nu are amintiri prea placute: de la 10.30 la 23.30, program de munca. Singura zi fericita era ziua de salariu, cind lua 300 de euro pe saptamina. S-a saturat, insa, si de Irlanda. Dorinta de a-si continua studiile si sfaturile unui prieten din copilarie au facut-o sa-si cumpere pasaport italian si sa plece in Franta. Aici, s-a inscris la o facultate renumita, pentru care plateste 1700 de euro pe luna, desi cistiga doar 350 de euro. ”Acum predau italiana unui copil de sapte ani si sint si baby-sitter. Banii pentru facultate i-am economisit din salariile din Irlanda. Acum, intentionez sa-mi iau diploma si sa fac limbi straine aplicate in mass-media. Am venit pentru zece zile acasa si mi se pare totul schimbat. Mi-e jena ca, intr-o imparatie a mizeriei, sa vad niste case de milioane de dolari. Oriunde sint barbati grasi, cu mustata, care fluiera dupa fete. Manierele romanilor sint inconfundabile. N-am uitat, niciodata, de unde am plecat. De aceea, ori de cite ori vorbesc cu prietenii mei din Columbia, Brazilia sau Japonia, vreau sa fac o impresie frumoasa despre Romania”, marturiseste Raluca. Desi stie engleza, italiana si franceza la perfectie, tinara de 23 de ani s-a apucat, acum, sa invete spaniola si japoneza, intentionind, in acest an, sa viziteze aceste tari. Dupa cum spune ea, pentru a realiza aceste lucruri nu e nevoie de bani, ci de curaj, vointa si de dorinta de face cunoscuta Romania peste hotare nu prin copii ai strazii sau tigani, ci prin cultura, seriozitate si bun simt. (Emilian PAL)