Romanul plinge dupa zeci de milioane de dolari

luni, 27 ianuarie 2003, 00:00
3 MIN
 Romanul plinge dupa zeci de milioane de dolari

Alimentarea cu apa si incalzirea n-au cautare
In sedinta Consiliului Local Roman din luna iunie 2002, alesii au aprobat proiectul de hotarire privind concesionarea unor activitati din cadrul SC Goscom, respectiv concesionarea prin licitatie publica deschisa cu preselectie a activitatilor de alimentare cu apa a municipiului Roman (captare, distributie, repompare, contorizare, retele de distributie si de transport, bransamente su canalizare), precum si activitatii de producere – distributie agent termic si apa calda menajera. In studiul de oportunitate care insoteste proiectul de hotarire se precizeaza ca suma necesara pentru refacerea retelelor de distributie apa – canal se ridica la 16 milioane de dolari, iar costurile pentru investitiile in centralele termice de cartier sint de aproximativ 30 de milioane de dolari. "Tinind cont ca in Roman exista conducte de apa rece vechi de 99 de ani, precum si faptul ca Goscom trebuie sa investeasca si in centralele termice, am considerat ca societatea este in imposibilitatea de a investi in mod concret si substantial sume care sa rezolve aceste probleme. La data emiterii acestei hotariri eram speriati de numarul de avarii la retele, de pierderile de apa – de aproape 50% – care trebuiau suportate de Goscom si, atunci, solutia a fost sa incercam concesionarea acestei activitati", a declarat Dan Ioan Carpusor. Firma care ar fi cistigat licitatia trebuia sa inlocuiasca toate retelele de apa, urmind ca pentru un numar de ani, conform caietului de sarcini, investitorul sa beneficieze de avantajele acestei concesionari. "Am anuntat acesta intentie a noastra, insa nici o societate nu s-a aratat interesata de oferta. La un moment dat, o firma din Franta, cu reprezentanta in Ploiesti, a cerut mai multe detalii, dupa care a renuntat. Cu toate ca serviciul de alimentare cu apa este o activitate destul de rentabila, nimeni nu vrut sa-si riste banii intr-o astfel de afacere", a spus primarul.
Lumina de milioane de dolari
Tot in baza Legii 219/1998 privind regimul concesiunilor, printr-o Hotarire a Consiliului Local din ianuarie 2002 s-a aprobat concesionarea modernizarii iluminatului public in municipiul Roman. La aceasta data, dupa parcurgerea etapelor impuse de lege, acum activitatea este la faza de executie. "In urma organizarii licitatiei, a cistigat firma Luxten. S-a incheiat contractul, a carui valoare este de 1,2 milioane de dolari. Pe banii firmei se va moderniza iluminatul in tot orasul, urmind ca suma sa fie returnata de catre comunitatea locala timp de zece ani", a declarat primarul.
Caldura in scoli de la greci
In noua unitati scolare de invatamint vor fi montate centrale termice proprii de catre o societate din Grecia. Activitatea de furnizare a agentului termic in aceste institutii a fost concesionata grecilor pentru o perioada de 20 de ani, costurile investitiei fiind estimate la cinci miliarde de lei. "Grecii vin cu centrale termice noi, cu randamente de 92-93%, aprobate de Uniunea Europeana. Ei vor vinde gigacaloria sub pretul de referinta aprobat de catre guvern. Noi cistigam aici din doua puncte de vedere: vom asigura incalzirea in scoli si vom plati mai putin", a afirmat Dan Carpusor.
Curatenie pe bani straini
Printr-o Hotarire a Consiliului Local din luna septembrie 2002 s-a aprobat concesionarea activitatii de salubrizare a trotuarelor si spatiilor verzi din municipiul Roman. La data emiterii hotaririi, consilierii si-au motivat decizia prin aceea ca nu sint fonduri pentru achizitionarea unor utilaje moderne – care costa aproximativ 50.000 de dolari – si nici pentru asigurarea de personal. "Pentru ca bugetul local nu ne permite sa achizitionam aceste utilaje, am considerat ca singura solutie o reprezinta concesionarea acestei activitati. Pentru ca au fost firme interesate, in primavara acestui an vom demara acesta activitate", a spus primarul. Activitatea va fi concesionata pentru o perioada de minimum 15 ani. (Lucia CRAINICU)

Comentarii