Salvarea ne pune viata in pericol

duminică, 06 mai 2001, 23:00
3 MIN
 Salvarea ne pune viata in pericol

Zahar sub limba in loc de salvare
Iuliana Moldoveanu, in virsta de 31 de ani, din satul Gidinti, comuna Sagna, sufera de diabet zaharat de tipul I. In timp ce se intorcea de la cimp, impreuna cu o prietena de-a sa, femeia a facut hipoglicemie si s-a prabusit in strada. "Ma aflam prin curte si am vazut cum o femeie a cazut. L-am strigat pe sotul meu si am iesit in strada sa o ajutam. Am rugat niste vecini sa sune Salvarea. Dupa ce i-am acordat primul ajutor, am asteptat sa vina masina Salvarii, dar aceasta nu a mai aparut. Pina la urma, am oprit o masina de pe strada, care a dus-o la Spital", ne-a declarat Viorica Stegaru, din cartierul Nicolae Balcescu.
Vecinii Vioricai, cei care au sunat la Salvare, au afirmat faptul ca dispecerul de la Statia de Salvare a promis ca va trimite imediat o masina, dar aceasta a nu a mai aparut, cu toate ca de la Statia de Salvare si pina in cartier nu sint mai mult de doi-trei kilometri. "Dupa ce am dat primul telefon si am vazut ca salvarea nu mai ajunge, iar femeia era inconstienta, am mai sunat o data la Statia de Salvare, iar dispecerul de acolo a spus ca nici macar nu mi-a inregistrat comanda. Cind am vrut sa afam de ce nu se trimite o masina la fata locului, pentru a sti cum sa actionam, dispecera a refuzat sa ne puna la dispozitie orice fel de informatie. Ea ne-a sfatuit sa-i punem pacientei zahar sub limba", ne-a declarat C.T., un romascan prezent la locul incidentului.
Primul telefon a fost dat la ora 20,30. Dispecerul de serviciu a inregistrat comanda la ora 20,40. Procedura, in astfel de cazuri, presupune ca atunci cind dispecerul cunoaste identitatea celui care suna si suferinta pacienetului, trebuie sa trimita imediat o salvare. In urma cercetarilor facute de reporterii "Monitorului" am aflat ca dispecera ce a raspuns la telefon si a refuzat sa dea o explicatie la intrebarea "De ce nu vine Salvarea?" se numeste Didina Ailenei. Din infomatiile primite am aflat faptul ca, in drum spre Spital, aproape de Abator, pacienta a fost preluata de Salvare din masina care o transporta. Iuliana Moldoveanu a fost adusa la sectia de Interne, unde i-au fost acordate primele ingrijiri medicale. In jurul orei 1,00, Salvarea a transportat-o acasa pe femeie.
Directorul Spitalului este nemultumit de Statia de Salvare
Doctorul Dan Arvatescu, directorul Spitalului Municipal Roman, a declarat ca nu este multumit de modul in care Statia de Salvare isi desfasoara activitatea. "Din nefericire, statia nu este in subordinea mea. Eu sint nevoit sa platesc un miliard si jumatate de lei pe an, pentru transportul pacientilor de la o sectie la alta. Pe linga aceasta suma, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate plateste cazurile urgente, de gradul I si II. De multe ori, am fost nemultumit, ca medic, de modul in care masinile de salvare raspund la cererile pacientilor si ale noastre, ca medici. Am inteles ca Statia se confrunta cu mari probleme financiare si de dotare, dar pregatirea personalului lasa de dorit", a declarat directorul Spitalului Municipal Roman, doctor Dan Arvatescu.
Personalul de la Statia de Salvare ne-au informat ca in week-end nu exista decit trei masini care pot prelua cazurile urgente. Din cele 20 de masini de Salvare, mai putin de zece sint functionale. Acesta este inca o dovada ca, in ceea ce priveste salvarea pacientilor, Romanul sta foarte prost in materie de dotare. Pe linga toate aceste deficiente, comportamentul personalului medical fata de un om suferind lasa de dorit. In cazul in care cineva necesita primul ajutor, iar masinile sint plecate pe teren, singura solutie este o rugaciune catre Dumnezeu.(Bogdan GOTCA, Claudia MATEI)

Comentarii