Santier arheologic la Episcopia Romanului

joi, 15 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Santier arheologic la Episcopia Romanului

In cursul acestei saptamini au demarat sapaturile la santierul arheologic
deschis la Episcopia Romanului. Chiar daca lucrarile au fost ingreunate de
vremea nefavorabila, cele doua zile de lucru efectiv de la inceperea
sapaturilor au dat deja rezultate, fiind descoperite citeva morminte si o
parte din zidul care se presupune ca apartine vechii biserici, pe locul careia
a fost ridicata actuala Episcopie. „Sapaturile din acest an le continua pe
cele din 2003, incepute in partea de nord a Episcopiei si care au
descoperit o parte din zidurile vechii biserici, construita in secolul al XIV-lea
de Roman I Musat si de Alexandru cel Bun. Contrar tuturor parerilor, care
sustineau ca biserica initiala a fost mai mica si, eventual, de lemn,
sapaturile au dovedit ca biserica initiala a fost mai mare. Speram ca
descoperirile sa fie confirmate de dovezile pe care le vom obtine in aceasta
campanie”, a spus seful santierului arheologic, profesor doctor Vasile
Ursachi, directorul Muzeului de Istorie.
Sapaturile din vara trecuta reprezinta primele cercetari arheologice
organizate la acest obiectiv istoric al Romanului, dupa ce, in 1988 si in
2000, odata cu efectuarea amplelor lucrari de restaurare a bisericii, se
impunea aflarea nivelului de calcare al primei biserici, aflat la 60 de
centimetri sub nivelul actualei intrari in biserica. Tot atunci a fost descoperit
cimitirul din partea de sud a bisericii, precum si citeva temelii apartinind
unor constructii datind din secolul al XVII-lea. „Speram ca lucrarile din
acest an sa duca la descoperirea limitelor vechii biserici, unde documentele
sustin ca este inmormintata Anastasia Doamna, mama lui Alexandru cel
Bun si sotia lui Roman I Musat, si, de asemeni, sa continuam cercetarile la
picturile din groapa descoperita anul trecut, picturi care pot proveni fie de la
prima biserica – care, potrivit documentelor vremii, a fost pictata de doi
pictori platiti de Alexandru cel Bun -, fie de la turla bisericii, reconstruita in
secolul al XVII-lea”, a spus profesorul Vasile Ursachi. La efectuarea
sapaturilor participa atit personal necalificat, cit si studenti la istorie, care isi
fac, pe santierul romascan, practica de vara. (Cosette ZANOCEA)

Comentarii