Tragedie in tabara

luni, 25 iulie 2005, 23:00
2 MIN
 Tragedie in tabara

Joi seara, un grup de elevi din Roman a plecat in tabara, la mare. Nu
aveau de unde sa stie ca vor fi martorii unei tragedii. Simbata dimineata,
Cezara U., in virsta de 12 ani, a fost inghitita de ape, in statiunea Eforie
Sud. „Vineri am ajuns la mare, iar simbata dimineata am plecat cu totii la
plaja. Opt dintre cei care au plecat sa inoate au dat de un prag in apa si au
fost la un pas de a se ineca. Sapte dintre ei s-au intors pe mal, dar Cezara
a fost inghitita de valuri. Nu a putut fi gasita decit dupa aproape cinci
minute, cind trupul ei a iesit, plutind, la suprafata apei”, au povestit copiii
din tabara.
Cezara a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta din Constanta,
fiind internata in sectia de Terapie Intensiva – Pediatrie. „A fost adusa la
spital simbata, la ora 12.30. Copila era aproape moarta. Acum, Cezara
este in stare foarte grava, fiind in coma de trei zile. Abia luni a raspuns la
stimuli durerosi, insa medicii sint sceptici in ceea ce priveste sansa ei de a
supravietui. Pacienta este sub supraveghere si incercam sa o readucem la
viata. Nu stim cu siguranta carui fapt se datoreaza intrarea pacientei in
coma. De cind a fost adusa in spital, nu a deschis ochii si nu a spus nici un
cuvint”, au declarat reprezentantii Spitalului Judetean de Urgenta din
Constanta.
Familia Cezarei – eleva a Scolii 11 din Roman – a fost anuntata de catre
profesoara Mariana Enache, supraveghetoarea taberei de la Eforie Sud.
„Am fost anuntati in acest caz simbata dimineata, la citeva minute dupa ce
fetita s-a inecat. Stim ca starea ei este grava, dar si ca aceasta nu s-a
inrautatit in cele trei zile de cind Cezara este internata. Familia a primit
vestea in cursul zilei de simbata. Deocamdata, nu avem alte detalii privind
acest caz”, a declarat Sarmizia Fetcu, purtator de cuvint in cadrul
Inspectoratului de Politie din Constanta. (Alex NISTOR)

Comentarii