Vinatoare de datornici

marți, 16 iulie 2002, 23:00
3 MIN
 Vinatoare de datornici

Peste 60 de familii din Asociatia 44 au datorii mai mari de 10 milioane de lei. Ieri, locatarii din asociatiei cu datorii mari la intretinere au fost vizitati de catre presedintele asociatiei, Cezar Scutaru, si de catre administratora Lenuta Boeriu, in scopul realizarii unui acord intre reprezentantii asociatiei si locatari in privinta platii esalonate a datoriilor. "Razia" a vizat in special locatarii cu datorii mai mari de 20 de milioane de lei, fie cu venituri mici, fie oameni de afaceri.
Frosina Baban detine recordul: datorii de 62,3 milioane de lei, acumulati in citiva ani, timp in care apartamentul sau a fost debransat total. Proprietara apartamentului nu a putut fi gasita de catre sefii asociatiei, acelasi lucru intimplindu-se in cazul majoritatii datornicilor, printre care se afla Carmen Beres, membra a unei familii care, cu doi membri angajati ai Petrotub, a ajuns la o datorie de 35,6 milioane de lei.
Promisiuni in loc de bani
Nici unul dintre datornici nu a platit "pe loc", dar toti au promis ca isi vor achita datoriile. Stefan Gavril, la un salariu lunar de peste 3,5 milioane de lei, a promis ca va incepe sa isi plateasca datoria de 27 de milioane de lei saptamina aceasta, cind va lua salariul, iar Emil Farcas a promis ca va incepe sa achite datoria de 31,3 milioane cind va lua pensia: "O sa dau si eu cit o sa pot, la pensie… Dam si noi cit putem, dintr-o pensie de doua milioane de lei". Adela Buzdugan este capul unei familii de trei persoane, iar datoria ei catre asociatie este de 25,3 milioane de lei. Ea este optimista in ceea ce priveste achitarea banilor: "Intr-o luna sau doua o sa plece baiatul la munca in strainatate si o sa incep si eu sa platesc, sa fiu in rindul lumii. De multe ori am ramas fara mincare pe masa ca sa dau citeva sute de mii de lei la asociatie", a spus Adela Buzdugan. Catalina Mocanu a promis ca va imprumuta la banca, pentru a plati cele 29 de milioane de lei acumulate in decurs de un an: "O sa fac un imprumut la banca, si, dupa ce imi pleaca si sotul la munca, o sa am bani sa platesc datoria. Daca altfel nu se poate, accept sa mi se taie gazul, apa, sa taie toate, sa ma evacueze, dar sa ma lase in pace, ca acum nu am de unde sa scot atitia bani", a spus aceasta.
"Daca se pling ca nu au bani, sa se mute in alta parte!"
Datornicii asociatiei sint oameni de toate felurile: de la saraci lipiti pamintului, care au familii de cite 8 persoane, pina la oameni care si-au pornit o mica afacere sau lucreaza pe bani destui. In general, doar pensionarii isi achita datoriile, chiar si in rate lunare, de 500.000 de lei, iar cei care au venituri mari uita sa mai treaca pe la asociatie. "In loc sa primeasca si ei apa calda, stau fara apa si gaz, din cauza celor cu datorii, dar care fac vinzare buna crismelor din oras. Daca tot se pling ca nu au bani, sa vinda apartamentul si sa isi cumpere garsoniere sau apartamente in alte zone ale orasului, unde li se pare ca intretinerea costa mai putin. Nu ii obliga nimeni sa stea la noi in asociatie si sa nenoroceasca zeci de suflete", a opinat presedintele asociatiei, Cezar Scutaru. Din cele 44 de scari de bloc din asociatie, 23 au ramas fara gaz metan acum doua saptamini, datoria asociatiei catre Distrigaz fiind de 165 de milioane de lei. Cezar Scutaru va trimite somatii locatarilor rau-platnici, si, daca va fi cazul, ii va executa silit. (Alex NISTOR)

Comentarii