„Vom face schimbari majore in toate institutiile statului”

miercuri, 15 decembrie 2004, 00:00
2 MIN
 „Vom face schimbari majore in toate institutiile statului”

Reprezentantii din Roman ai Aliantei „Dreptate si Adevar” PNL – PD descurajeaza posibilii migratori politici,
afirmatie facuta in conferinta de presa de ieri. „Nu incurajam astfel de practici. In PNL se poate inscrie
oricine, cu exceptia persoanelor care au avut probleme cu legea. Nu ii vom accepta in partid pe cei care
au avut functii in cadrul PSD”, a declarat deputatul Dorin Ursarescu. Dupa cistigarea alegerilor, Alianta
sustine ca la nivel judetean va avea loc o depolitizare a serviciilor descentralizate. „Daca vom reusi sa
formam majoritatea parlamentara, in toate institutiile statului vor avea loc schimbari majore, pentru ca
aceste structuri sint pesedizate. Este ilogic sa credem ca aceste persoane pot duce la indeplinire
programul pe care Alianta l-a propus, atita vreme cit nu cred in el”, a declarat Eugen Tapu, vicepresedinte
al PNL Neamt. In ceea ce priveste relatia primarului PSD Dan Carpusor cu un guvern al Aliantei, Mihail
Florea, co-presedinte al Aliantei D.A Roman, a declarat: „Avem informatii ca membrii PSD au mers din usa
in usa si le-au spus oamenilor ca, daca nu ii vor vota, orasul nu va mai fi ajutat cu fonduri. Gresit! Romanul
va fi sprijinit cu proiecte bugetare, dar nu va mai trebui sa ne ducem cu portbagajele pline sau cu sticlele
de whisky la Bucuresti”.
Conducerea Aliantei D.A. Roman a multumit tututor romascanilor care le-au acordat votul. „Romascanii au
dovedit ca vor sa se rupa de trectut, de minciuna si de coruptia in care au trait. In campania electorala a
trebuit sa ne luptam cu o presa ostila, cu institutiile statului aflate la dispozitia PSD si cu mormanele de
bani pe care acestia le-au cheltuit in campania electorala”, a declarat Dorin Ursarescu. Viceprimarul
municipiului Roman, Neculai Stan, co-presedinte al Aliantei D.A Roman, a declarat ca atit prin
parlamentarii de Neamt, cit si prin contactele de la ministere, va sustine proiectele care urmeaza sa fie
dezvoltate la Roman, el punindu-se la dispozitia romascanilor dupa alegerile din iunie. (Lucia CRAINICU)

Comentarii