Concert rock caritabil

marți, 02 noiembrie 2010, 19:17
1 MIN
 Concert rock caritabil

Clubul de voluntari Interact, afiliat Clubului Rotary Iasi, organizeaza miine seara un concert rock caritabil, fondurile strinse urmind sa fie donate Organizatiei Rotary International, cu scopul de a stimula campania de eradicare a poliomelitei.

Concertul are loc in barul Hand, incepind cu ora 20.00 si este sustinut de catre trei trupe de liceeni. Astfel, pentru a sprijini actiunea caritabila a celor de la Interact, vor cinta pentru public trupele Rowan, de la Colegiul National, Fingerprint, de la Colegiul "Octav Bancila", si Zenith, formata din cinci tineri artisti de la colegiile "Negruzzi", "Racovita", "Bancila" si de la Grupul Scolar Economic de Turism.

Pretul unui bilet este 5 lei. "Fondurile strinse in urma concertului vor fi virate organizatiei Rotary International, in cadrul programului «End Polio Now», ce isi propune stringerea unei sume de peste 200 milioane de dolari si utilizarea acesteia pentru eradicarea poliomelitei din tarile lumii a treia", a precizat Ana Barbulescu, coordonator al proiectului „Rock Helps End Polio".

Comentarii