Ieseanul Ionut Minzatu l-a detronat pe campionul national la biliard

luni, 05 noiembrie 2007, 19:54
2 MIN
 Ieseanul Ionut Minzatu l-a detronat pe campionul national la biliard

La sfirsitul saptaminii trecute, Clubul Viper, de la Iulius Mall, a fost gazda competitiei "Billiards National Open". In concursul care s-a desfasurat pe parcursul a trei zile s-au inscris 38 de concurenti din toata tara.

Insa cei care au predominat ca numar au fost iesenii. Chiar si cistigatorul acestei editii a fost un iesean, Ionut Minzatu (foto). Tinarul de 29 de ani practica acest sport de 13 ani. "A fost o competitei destul de grea, ca majoritatea celor organizate in ultima vreme. Este adevarat ca in acest sport trebuie sa ai si un pic de noroc, insa recunosc ca am avut o perioada in care am jucat foarte bine", spune Ionut Minzatu, un practicant impatimit al acestui sport.

"La noi, biliardul  inca nu este privit ca un sport. Abia din ’97-’98 a inceput sa fie acceptat si practicat. Noi nici macar nu mai avem o federatie de gen, iar din aceasta cauza nu se poate vorbi de profesionism. Nu sint cluburi specializate, competitii serioase. Ultima a avut loc in 2005, la Predeal, unde s-a desfasurat finala Campionatului National, la care am ocupat locul III", explica el.

Ionut Minzatu ne-a povestit ca incearca sa-si faca timp pentru a se antrena zilnic, insa nu reuseste intotdeauna acest lucru."Nu  joc atit de mult cit mi-as dori", regreta Ionut Minzatu, manager la firma "Farmaliv".

In afara de el, care a fost premiat de organizatori, Club Viper, cu suma de 700 de lei si un telefon mobil, pe podium a mai urcat un iesean, Radu Anghel. Pe locul IV s-a clasat Cristian Grigorovici, de asemenea din Iasi.

"Am oferit premii pina la locul opt. Acum un an si jumatate, am organizat prima editie a acestui concurs. Cea de lV-a editie este programata in lunile februarie-martie", spune organizatorul, Dan Paduraru, de la Club Viper.

Comentarii