Prima diploma de masterat in The Beatles, eliberata de o universitate din Liverpool

joi, 27 ianuarie 2011, 20:17
1 MIN
 Prima diploma de masterat in The Beatles, eliberata de o universitate din Liverpool

Mary-Lu Zahalan-Kennedy a fost unul dintre cei 12 studenti care s-au inscris la cursul de masterat in studii despre trupa The Beatles, organizat de Liverpool Hope University incepand din 2009, si a fost prima care a absolvit acest curs, au anuntat, miercuri, reprezentantii universitatii britanice.

"Sunt atat de mandra de realizarea mea. Cursul a fost stimulant, placut si mi-a oferit o perspectiva mai larga asupra impactului pe care trupa The Beatles l-a avut si inca il are asupra multor aspecte din viata", a declarat Mary-Lu Zahalan-Kennedy.

Lansarea acestui masterat – "The Beatles, Muzica populara si Societate" – a reprezentat o premiera mondiala in 2009. Cursul predat la Liverpool Hope University analizeaza diverse aspecte legate de albumele de studio, compozitiile muzicale ale trupei The Beatles si de felul in care aceasta a influentat industria muzicala. Studentii au examinat, totodata, semnificatia pieselor The Beatles si felul in care aceasta a contribuit la definirea unor identitati, culturi si societati.

John Lennon, Paul McCartney, George Harrison si Ringo Starr au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase si de succes grupuri din istoria muzicii rock, avand la activ peste 1,1 miliarde de discuri vandute in lumea intreaga. (Mediafax)

Comentarii