Sase elevi din Iasi au fost selectati sa participe la Festivalul muzical „EuroKids”, din Italia

joi, 16 iunie 2011, 20:08
2 MIN
 Sase elevi din Iasi au fost selectati sa participe la Festivalul muzical „EuroKids”, din Italia
Georgiana Dariescu s-a calificat si in semifinala "X Factor"

Este prima data cind un numar atit de mare de solisti din Iasi a fost selectat pentru acest festival, care reuneste peste 40 de solisti din 12 tari, precum Italia, Spania, Turcia, Rusia, Bulgaria, Estonia, Letonia, Irlanda, Belarus si Lituania.

"Cercul nostru a mai participat si anul trecut la festival – cu 4 copii – si a luat patru premii: trofeul, cite un premiu I, II si III, plus un premiu al criticii, la categorii diferite de virsta. Trofeul a fost cistigat de Ruxandra Tomulesei, in virsta de 13 ani atunci, care a avut cel mai bun punctaj din competitie. Asadar, pentru noi este o revenire in festival, dar cu mai multi copii, astfel ca sansele de reusita cresc. Premiile nu sint dublate, in sensul sa se dea cite doua premii I, II sau III, din acest motiv e foarte strinsa competitia", a precizat Gabriela Nechita, coordonatoarea Cercului "Melos", care este si membra in juriul festivalului.

Vor evolua pe scena festivalului "EuroKids"  Daria Grigoras (10 ani), Raluca Ursu (10 ani), Otilia Bisog (12 ani), Claudiu Axintioi (13 ani), Alina Darie (15) si Georgiana Dariescu (16 ani).

"Cei 6 elevi se numara printre cele mai premiate voci tinere din Romania si vor face cinste Iasului si tarii prin participarea la acest festival. Ei se pregatesc intens pentru cele doua seri de concurs, prima seara incluzind o piesa din repertoriul national, iar cea de-a doua seara, o piesa la alegerea concurentului", a explicat Gabriela Nechita.

Cercul "Melos" a mai inregistrat un succes, constind in calificarea Georgianei Dariescu si a lui Bogdan Medvedi in semifinala emisiunii-concurs "X Factor", care va avea loc la Bucuresti, la sfirsitul lunii iulie.

"Au fost anuntati marti ca s-au calificat, ceea ce e un lucru extraordinar, pentru ca au fost selectati din citeva mii de tineri talentati din toata tara. Georgiana are o experienta bogata si un palmares impresionant, insa Bogdan, originar din Republica Moldova, e un elev relativ nou. Din ianuarie vine la cerc. Si-a facut debutul prin obtinerea trofeului la Festivalul «Ghiocelul de Argint» de la Barlad, in luna martie", a spus Gabriela Nechita, profesoara de canto a celor doi.

Atit Georgiana, cit si Bogdan s-au calificat si in finala Festivalului "Mamaia Copiilor", la sectiunea Interpretare, iar Ruxandra Tomulesei, laureata editiei "EuroKids" de anul trecut, la sectiunea "Creatie". Festivalul va avea loc in perioada 7-10 iulie, la Constanta.

Tot in luna iulie, elevi ai cercului "Melos" vor participa la festivalurile internationale "Delfinul de Aur" de la Navodari, respectiv "Slavianski Bazaar", din Belarus.

Comentarii