Tirguri de cadouri la Moldova Mall si la ERA Shopping Park

luni, 20 decembrie 2010, 18:08
2 MIN
 Tirguri de cadouri la Moldova Mall si la ERA Shopping Park

La parterul complexului comercial Moldova Mall, in zona Galeriilor de Arta, va fi deschis pina pe 24 decembrie Tirgul de cadouri si accesorii handmade. De aici pot fi achizitionati pitici de ceramica la 7 lei, brose din fimo la 10 lei, brose crosetate la 8 si 15 lei, numeroase modele de cercei, la 10 si 15 lei perechea, coliere si medalioane la 25, 28 si 30 de lei. Printre expozanti se numara Charm Chic Boutique, AnneMarie Bijou, Bijouterici, Claudia Bulai si Adina Serac. Tirgul va fi deschis in intervalul orar 10.00-20.00.

Tot la Moldova Mall, insa la etajul trei, poate fi vizitat pina pe 22 decembrie tirgul de cadouri create de artisti. Peste douazeci de artisti plastici, printre care Alina Avram, Florin Badarau, Emanuela-Gabriela Benghiac, Ionela Mihuleac si Leontin Paun, propun publicului obiecte unicat dintre cele mai diverse: picturi, icoane pe lemn si pe sticla, bijuterii, ornamente pentru Craciun, clopotei, diverse obiecte din ceramica, masti, felicitari si decoratiuni din sticla pentru brad. Preturile produselor expuse la vinzare sint cuprinse intre 1 leu (o felicitare mica sau o luminarica parfumata) si 200 de lei (o icoana pictata pe sticla). Cerceii si brosele costa 10 si 15 lei, globurile pentru Craciun – 5 si 7 lei, iar pretul clopoteilor variaza intre 15 si 25 de lei, in functie de marimea acestora. Pina pe 22 decembrie inclusiv, tirgul de cadouri create de artisti plastici poate fi vizitat in intervalul orar 10.00-21.00.

Pina in ajunul Craciunului, in zona Atrium a Galeriilor comerciale ERA Shopping Park va fi deschis un alt tirg de cadouri. Pe linga bijuterii, accesorii si decoratiuni pentru brad, cei care vor vizita tirgul vor putea admira si cumpara tinute pentru seara de Revelion. Cei de la Glam Art Studio vor ademeni doamnele si domnisoarele cu fuste si rochii din dantela, la 70, respectiv 100 de lei, esarfe pictate manual, manusi din dantela si chiar cu sorturi de bucatarie personalizate. Astazi si miine tirgul va fi deschis intre orele 15.00-20.00, iar joi si vineri cei interesati il pot vizita in intervalul 11.00-20.00. Tirgul de la ERA Shopping Park este organizat in colaborare cu citeva ONG-uri iesene, printre care Asociatia Culturala "Noua Acropola", Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, Centrul Diecezan Caritas si Asociatia Romano-Japoneza Himawari.

Comentarii