Funar, luat pe sus si dus la Politie

vineri, 22 iunie 2001, 23:00
1 MIN
 Funar, luat pe sus si dus la Politie

Un angajat al Primariei Cluj-Napoca a fost retinut, ieri, pentru ca a incercat sa-i impiedice pe politisti sa-l ridice pe primarul Gheorghe Funar conform mandatului de aducere emis impotriva acestuia, a declarat comandantul Politiei municipale Cluj-Napoca, colonelul Teodor Pop Puscas. In timp ce colonelul Pop Puscas dadea declaratii presei, a aparut un barbat care s-a legitimat ca fiind colonel in rezerva Ioan Cheregi si l-a apostrofat pe seful Politiei clujene pentru ca "l-a ridicat pe cel mai bun cetatean al orasului". Barbatul, care tinea in mina un steag tricolor, a cerut sa fie cercetat in locul primarului. El a fost condus de un politist in sediul institutiei.
Nastase ii cere lui Funar bugetul Clujului cit mai repede
Felul in care primarul municipiului Cluj, Gheorghe Funar, ofera "circ" la nivel local si al intregii tari nu face decit sa creeze probleme locuitorilor acestui oras, este de parere premierul Adrian Nastase. "Sper ca primarul Clujului sa inteleaga ca determinanta este finalizarea bugetului local", a spus Nastase. El a adaugat ca actiunile primarului trebuie sa se concentreze asupra repararii scolilor si igienizarii acestora, dupa inceperea vacantei scolare. "Cum se va putea face acest lucru fara buget?", s-a intrebat Nastase. Premierul a mai spus ca nici municipiul Bucuresti nu a reusit sa isi aprobe bugetul. (M.C.)

Comentarii