Un elev din 20 invata la scoala in limbile minoritatilor

joi, 13 mai 1999, 23:00
2 MIN
 Un elev din 20 invata la scoala in limbile minoritatilor

La nivel national, 5,23 la suta dintre cei 4,2 milioane de elevi din invatamintul preuniversitar apartin minoritatilor nationale. Cei mai multi dintre elevii minoritari (aproape 90 la suta) sint de origine maghiara, iar restul apatin comunitatilor germana, ucraineana, sirba si slovaca. In invatamintul academic, procentul minoritarilor se ridica la 4,8 la suta din totalul de 277.666 de studenti. Din aproape 30.000 de unitati de invatamint ori sectii din toata tara, aproape zece la suta au predare in limbile minoritatilor nationale, in principal in limba maghiara.
Cei mai multi dintre copiii apatinind minoritatilor se intilnesc in invatamintul prescolar, procentul fiind aici de peste 7,5 la suta, iar cei mai putini in invatamintul postliceal si de maistri (1,5 la suta). Daca in invatamintul prescolar, primar, gimnazial si liceal exista clase cu predare in limbile a cinci minoritati nationale (maghiara, germana, ucraineana, sirba si slovaca), in invatamintul profesional si de ucenici si in cel postliceal si de maistri cererea este mult mai redusa, neexistind clase decit pentru maghiari si, respectiv, pentru maghiari si germani.
In privinta cadrelor didactice, aproape 15.000 de profesori, invatatori si educatori predau in limbile a sapte minoritati nationale. Numarul reprezinta 3% din totalul cadrelor didactice. Dintre acestia, peste 8.000 sint profesori, peste 3.500 sint invatatori, iar aproape 3.000 sint educatori.
Aproape 16.000 de elevi frecventeaza scoli cu predare in limba romana si invata, la cerere, limba materna. Ei se regasesc in 260 de unitati scolare, fiind indrumati de aproape 500 de cadre didactice.
In acelasi an, in universitatile din Romania invatau aproape 14.000 de studenti apartinind comunitatilor nationale, dintre care peste 85 la suta apartin minoritatii maghiare, aproape 7,5 erau germani, iar restul apartineau comunitatilor sirba si rusa. Alti 6.000 de studenti minoritari frecventau cursurile unitatilor de invatamint superior privat, cei mai multi dintre ei (aproape 80 la suta) fiind, de asemenea, membri ai minoritatii maghiare.
Printre cele 18 orase cu universitati de stat unde invata studenti minoritari se numara Bucuresti (aproape 80.000), Cluj Napoca (peste 33.000), Iasi (aproape 30.000), Timisoara (aproape 25.000). Cei mai multi dintre studentii minoritari maghiari invata la Oradea, Tirgu Mures, Cluj Napoca si Timisoara, in ultimele doua centre academice fiind des intilniti si etnici germani. La Constanta sint cei mai multi studenti apartinind altor minoritati, in special ucraineni si rusi. (M. PASCU)

Comentarii